Vaccinul anti-Covid dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca va fi testat pe copii într-un nou studiu clinic

Universitatea Oxford a lansat un studiu pentru a stabili pentru prima dată siguranţa şi răspunsul imun în rândul copiilor la vaccinul său anti-COVID19 dezvoltat în colaborare cu AstraZeneca, a anunţat sâmbătă universitatea britanică.
George Russo
13 feb. 2021, 18:23
Vaccinul anti-Covid dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca va fi testat pe copii într-un nou studiu clinic

Vaccinul Oxford/AstraZeneca a fost aprobat pentru utilizarea în cazul persoanelor cu vârste de peste 18 ani, în două doze, administrate la o distanţă de 4 până la 12 săptămâni, dar a rezultat recent că este mai puţin eficient în a oferi imunitate în faţa unor tulpini ale noului coronavirus.

Noul studiu, aflat în etapă intermediară, va determina dacă vaccinul este eficient în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, potrivit unui comunicat al Universităţii Oxford.

În jur de 300 de voluntari vor participa la studiu şi primele inoculări sunt aşteptate luna aceasta, a precizat sursa citată de Hotnews.

Vaccinul Oxford/AstraZeneca care se administrează în două doze este considerat un „vaccin pentru lume” deoarece este mai ieftin şi mai uşor de distribuit decât cele produse de Pfizer/BioNTech şi Moderna.

AstraZeneca are ca obiectiv să producă 3 miliarde de doze în acest an şi îşi propune să ajungă la o producţie de peste 200 de milioane de doze pe lună până în aprilie.

Vaccinul Oxford/AstraZeneca va fi testat pe copii pentru a stabili nivelul de siguranţă

Profesorul Andrew Pollard, cercetător-şef în cadrul studiului pentru vaccinul Oxford, a spus: „Având în vedere că cei mai mulţi copii sunt oarecum neafectaţi de coronavirus şi este puţin probabil să se simtă rău infectaţi fiind, este important să stabilim nivelul de siguranţă şi răspunsul imun al vaccinului la copii şi tineri. Prin aceste noi studii vom afla mai multe privind controlarea SARS-CoV-2 la aceste grupe de vârstă”.

Dezvoltarea acestui vaccin a început în primele luni ale anului 2020, a fost testat pe primul voluntar în luna aprilie şi, de atunci, mii de oameni au fost implicaţi în testele clinice.

În dezvoltarea vaccinului a fost utilizat virusul gripei comune care infecta cimpanzeii şi care a fost modificat genetic.

El a fost modificat astfel încât să nu cauzeze o infecţie la oameni şi să poarte modelul unei părţi a coronavirusului, cunoscută ca proteina spike. Odată ajuns în organism, începe să producă proteine spike ale coronavirusului pe care sistemul imunitar le recunoaşte ca ameninţare şi încearcă să le distrugă. Apoi, când sistemul imunitar va intra în contact cu virusul real, va şti exact cum trebuie să acţioneze.

Citeşte şi: Cel mai nou simptom al coronavirusului. Motive de îngrijorare în rândul specialiștilor

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ar fi cea mai mare surpriză din istorie. Naționala pe care mizează un jurnalist pe care îl vezi mereu la televizor
Capital.ro
Avertisment de la INS pentru economie. Milioane de români au trăit în sărăcie în 2025. Copiii și tinerii sunt categoriile cele mai afectate
Playtech.ro
Canicula lovește și facturile. De ce plătește România cea mai scumpă energie din Europa, explicația simplă
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Sf. Petru și Pavel. Cui îi spunem „La mulți ani”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?