Justin Bieber s-a despărţit de Selena Gomez

Cântăreţul Justin Bieber, în vârstă de 19 ani, şi actriţa Selena Gomez, în vârstă de 20 de ani, s-au despărţit după o relaţie care a durat aproape doi ani.
Romania TV
10 nov. 2012, 10:37
Justin Bieber s-a despărţit de Selena Gomez

Cei doi şi-au făcut publică relaţia în februarie 2011 şi s-au despărţit săptămâna trecută, potrivit unei surse apropiate lor, citată de E! News, informează Mediafax.

”Din cauza programelor lor foarte încărcate, era din ce în ce mai dificil să menţină această relaţie”, a spus această sursă.

La începutul acestei săptămâni, Bieber a fost surprins ieşind cu Barbara Palvin, un model al casei Victoria’s Secret, în vârstă de 19 ani.

Ştirea despre despărţirea celor doi a surprins presa mondenă americană pentru că, recent, Bieber a spus că nu merge nicăieri fără Selena.

Justin Bieber, care a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar care în prezent locuieşte în Statele Unite, reprezintă una dintre marile surprize ale galei American Music Awards 2010 – unde a câştigat patru trofee -, dar şi ale ultimilor doi ani. Albumul său de debut, intitulat „My World 2.0”, s-a vândut în aproape două milioane de exemplare în Statele Unite ale Americii.

În 2011, Selena Gomez şi-a lansat cel de-al treilea album, „When The Sun Comes Down”, după ce, în 2010, a cucerit fani în toată lumea cu „A Year Without Rain”. Un follow-up al albumului ei de debut – „Kiss & Tell” -, care a fost recompensat cu aur de Hollywood Records, „A Year Without Rain” i-a prezentat pe Selena şi formaţia ei, The Scene, într-o cu totul altă lumină. Născută în Dallas, Gomez a început să joace în filme de la vârsta de 7 ani şi a primit primul său rol major în 2003, în „Spy Kids 3-D: Game Over”. A devenit cunoscută interpretând-o pe vrăjitoarea Alex Russo în producţia Disney „Wizards of Waverly Place”, care a fost lansată în 2007, iar în 2009 a câştigat un premiu Emmy.

De asemenea, Selena Gomez şi-a lansat propria linie vestimentară, Dream Out Loud, şi a devenit ambasador UNICEF.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a refuzat Arabia Saudită și FCSB: decizia antrenorului după oferta lui Gigi Becali
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoare de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte