Coronavirusul atacă şi ochii. Ultimele studii arată legături clare cu boli care duc la pierderea vederii

Examinări ale imaginilor de rezonanţă magnetică (RMN) au relevat anomalii semnificative ale ochilor unor pacienţi care au suferit forme grave de COVID-19, potrivit unei cercetări publicate marţi de revista Radiology.
Daniel Spătaru
16 feb. 2021, 20:24
Coronavirusul atacă şi ochii. Ultimele studii arată legături clare cu boli care duc la pierderea vederii

Studiul, efectuat în Franţa, sugerează utilitatea efectuării unor consultaţii oftalmologice în cazul acestor pacienţi, pentru a detecta efecte potenţial grave ale coronavirusului asupra ochilor şi iniţierea astfel din timp a unor tratamente adecvate. Cercetarea semnalează că, deşi coronavirusul atacă în principal plămânii, acesta poate fi asociat şi apariţiei unor afecţiuni oculare, precum conjunctivita sau retinopatia, care pot provoca pierderea vederii.

În cadrul acestui studiu Societatea Franceză de Neuroradiologie a evaluat prin examene RMN un număr de 129 de pacienţi cu forme grave de COVID-19. Nouă dintre ei (7%) au prezentat anomalii ale globului ocular, iar imaginile au evidenţiat unul sau mai mulţi noduli în partea posterioară a globului ocular.

Citeşte şi Copii infectaţi cu COVID, simptome grave chiar şi după luni de zile. „Nu s-a putut ridica din pat, avea dureri toracice severe, sângerări”

Opt dintre aceşti nouă pacienţi au necesitat internare la ATI în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2. Dar toţi cei nouă aveau noduli în regiunea maculară, zona de pe fundul ochiului responsabilă cu vederea centrală, iar opt dintre ei aveau noduli la ambii ochi.

Medicii care au efectuat studiul publicat de Radiology notează cu nu sunt cunoscute mecanismele care conduc la formarea acestor noduli, dar ei presupun că ar putea avea legătură cu inflamaţia cauzată de virus. Un alt factor ar putea fi drenajul inadecvat al venelor ochilor, problemă observată la pacienţii care au stat mult timp la ATI intubaţi sau în poziţia cu faţa în jos. Şapte dintre pacienţii din acest studiu care au prezentat anomalii oculare au stat mult timp în această poziţie.

Această cercetare vine în sprijinul altor investigaţii care susţin că boala COVID-19 are consecinţe mai severe în cazul persoanelor care au şi alte probleme de sănătate; dintre cei nouă pacienţi descoperiţi cu noduli oculari, doi aveau diabet, şase erau obezi şi doi aveau hipertensiune arterială.

Prin urmare, autorii studiului menţionează că ar trebui să se ia în considerare evaluarea oftalmologică a tuturor pacienţilor care au avut forme grave de COVID-19, printre investigaţiile pe care le recomandă numărându-se examenul fundului de ochi şi tomografia în coerenţă optică.

Citeşte şi Opt simptome Covid-19 despre care habar nu aveai. De la căderea părului până la sindromul ochilor roz

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii au anunțat vreme extremă în România. Cod galben de caniculă și avertizare de vijelii | HARTA
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, dezvăluiri emoționante despre Mircea Lucescu: „O să îi fiu recunoscător toată viața”
Capital.ro
Pensionarii pot pierde bani la calculul pensiei. Perioadele pentru care nu se acordă puncte de stabilitate
Playtech.ro
Când să rezervi vacanța pentru vara lui 2027 ca să plătești mai puțin. Perioadele în care merită să cauți
Adevarul
Epopeea coloniștilor germani în satele Banatului Montan. Cum au fost primiți și cuvântul emblematic învățat de la români
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A numit cele 3 favorite la câștigarea SuperLigii! FCSB, exclusă din calcule: ”Ele o să se bată la campionat”
MediaFlux
Vremea se schimbă complet toamna aceasta. Date de ultimă oră de la meteorologii Accuweather. Când va ninge în Capitală
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat