Organizaţia Patronală a Retailerilor din România – Ro-Retail şi membrii săi, sprijin în lupta împotriva COVID-19

Organizaţia Patronală a Retailerilor din România - Ro-Retail şi membrii săi vor sprijini în continuare lupta împotriva pandemiei de Covid-19 și vor continua demersurile de ajutorare acolo unde este nevoie.
Romania TV
01 iul. 2020, 09:20
Organizaţia Patronală a Retailerilor din România - Ro-Retail şi membrii săi, sprijin în lupta împotriva COVID-19

„Ultimele luni au fost dificile pentru întreaga lume, iar situația fără precedent în care ne-am regăsit ne-a învățat să ne schimbăm prioritățile și modul de viață.

Pe tot parcursul acestei perioade Organizația Patronala a Retailerilor din România – Ro-Retail împreună cu membrii săi au fost alături de comunitate prin diferite acte de caritate care au contribuit la ajutarea spitalelor, dar și a familiilor care au nevoie de ajutor. Cu toate ca și membrii Ro-Retail s-au aflat în dificultate financiară în aceste luni prin prisma faptului că deși nu au mai avut activitate în punctele fizice, chiriile nu au fost suspendate, au susținut și încurajat actele de donație către cei aflați în impas”, se arată într-un comunicat de presă.

Printre membrii Ro-Retail care au donat comunității se numără Lego care a licitat „Pisica Lego” pe pagina de Facebook, Manufaktura care a donat biscuiți, Poema care a sprijinit lupta împotriva Covid-19 printr-o donație de măști. De asemenea, printre aceștia se mai regăsesc La Femme cu o donație de articole vestimentare, Cărturești care a ajutat printr-o donație de carte, Benvenutti care a donat articole de încălțăminte, măști și un laptop și NISSA cu măști atât pentru adulți, cât și pentru copii și echipamente de protectie către spitale din București, Suceava, Ploiești și Brașov.

„Acestea sunt doar o parte dintre donațiile și actele de caritate la care membrii Ro-Retail au luat până acum parte atât în contextul pandemiei de Covid-19. Pe măsură ce restricțiile s-au relaxat iar lucrurile încep să reintre pe făgașul normal atât Ro-Retail, cât și membrii săi vor sprijini în continuare lupta împotriva pandemiei de Covid-19 și vor continua demersurile de ajutorare acolo unde este nevoie”, se mai precizează în comunicat.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fratele lui Tavi Popescu l-a „trădat” pe fotbalistul de la FCSB! La ce echipă vrea să joace
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Un cunoscut și îndrăgit actor s-a sinucis la doar 46 de ani
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Săpunaru a dat drumul scandărilor în direct: ”M**e, Steaua!”
MediaFlux
Raport teribil al Avocatului Poporului privind pensiile românilor: Se pune în pericol dreptul fundamental la pensie
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet