Momentul emoţionant în care un tânăr român dispărut în Italia a fost găsit după 8 ani de familie VIDEO

Mihai Fernando Vasile, un tânăr din Italia în vârstă de 24 de ani, a plecat de acasă în urmă cu 8 ani pentru a merge la școală și de atunci nu a mai știut nimeni nimic de el. În urmă cu câteva zile însă, familia lui a putut să-l îmbrățișeze din nou datorită binecunoscutei emisiuni "Chi l'ha visto", care se ocupă cu căutarea persoanelor dispărute în Italia.
Romania TV
03 iul. 2020, 05:43
Momentul emoţionant în care un tânăr român dispărut în Italia a fost găsit după 8 ani de familie VIDEO

Mihai locuia cu mama lui în localitatea Palombara Sabina de lângă Roma în luna mai a anului 2012, când a ieșit din casă într-o după-amiază pentru a merge la un liceul seral din Monterotondo, unde încerca să-și termine studiile, și nu s-a mai întors. Familia a anunțat autoritățile imediat despre dispariția lui și a apelat și la emisiunea menționată mai sus, dar fără niciun rezultat, potrivit rotalianul.com.

După 8 ani de la dispariția tânărului, care atunci avea doar 16 ani, mătușa și unchiul lui nu și-au pierdut speranța că Mihai ar fi încă în viață și ar putea fi găsit, așadar au decis să mai încerce o dată să facă un apel prin intermediul aceleiași transmisiuni pentru a-și găsi nepotul.

Apelul rudelor a fost difuzat miercuri, 24 iunie 2020, și în scurt timp au început să ajungă la redacția emisiunii numeroase apeluri și mesaje de la Genova, de la persoane care l-au recunoscut pe Mihai. Oamenii spuneau că tânărul, în vârstă de 24 de ani acum, obișnuiește să cerșească alături de un câine în fața unui oficiu poștal din localitate.

Rudele băiatului, însoțite de echipa emisiunii italiene, s-au deplasat la Genova imediat pentru a verifica informațiile primite și au descoperit că, într-adevăr, tânărul semnalat de localnicii din Genova era chiar Mihai. Unchiul și mătușa lui au putut astfel să-și îmbrățișeze nepotul după 8 ani de zile, timp în care nu știau nici măcar dacă mai trăiește.

„Mulțumim tuturor! Mulțumim, Genova!”, au spus mătușile lui Mihai în fața camerelor de luat vederi ale emisiunii italiene.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Veste proastă pentru Universitatea Craiova! S-a accidentat și nu va juca la Galați. Exclusiv
Capital.ro
Președinta CCR răspunde după controversa privind întâlnirea cu Ilie Bolojan. Simina Tănăsescu respinge „ferm și categoric” speculațiile
Playtech.ro
Motivul pentru care poţi observa o panglică galbenă prinsă de clanţa uşii. Mesajul pe care vor să îl transmită proprietarii
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Weekendul 15-16 august este influențat de ecourile Eclipsei de Soare în Leu. Ce se întâmplă cu zodiile de foc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat