Cum arată tronsonul din autostrada Transilvania care ar trebui deschis în această vară VIDEO

Circa 18 km dintre Iernut și Chețani, parte a autostrăzii Transilvania între Târgu Mureș și Câmpia Turzii vor fi gata în această vară, însă în continuare există riscul ca traficul să nu poată fi deschis, scrie zcj.ro.
Romania TV
05 iul. 2020, 17:45
Cum arată tronsonul din autostrada Transilvania care ar trebui deschis în această vară VIDEO

Pe tronsonul Iernut-Chețani constructorul Astaldi – Max Boegl a ajuns la un stadiu fizic de aproape 93% și își propune să finalizeze lucrările în această vară. Într-o filmare din dronă realizată de Asociația Pro Infrastructura se observă stadiul avansat al proiectului, dar și faptul că mai există totuși lucrări de executat și care ar putea duce momentul finalizării undeva spre august-septembrie.

La rândul lor, autoritățile se bazează pe tronsonul Iernut-Chețani pentru a-l da în trafic în acest an, însă există în continuare problema descărcării traficului la Chețani, acolo unde nodul rutier face parte din contractul de pe tronsonul următor și unde constructorul, aflat în insolvență, a abandonat lucrările în ultimele luni.

Acum, de câteva zile însă, noi echipe de muncitori și utilaje au intrat pe șantierul nodului de la Chețani și au demarat în forță lucrările pentru finalizarea nodului. Dacă ritmul actual s-ar menține, probabil că nodul pentru descărcare ar putea fi gata peste 2 luni.

O filmare din dronă realizată de API surprinde „furnicarul” declanșat în ultimele zile pe nodul Chețani (min 5:13), dar și restul lotului Chețani – Câmpia Turzii care zace abandonat și fără muncitori.

Citeşte şi: Metroul din Drumul Taberei, imagini în premieră cu noua staţie Valea Ialomiţei VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Câți bani a ajuns să câștige Cristian Chivu la Inter și cum i-a adus Parmei peste 91 de milioane de euro
Capital.ro
Amenzi de până la 6% din cifra de afaceri pentru companiile care încalcă regulile UE. Ce practici online sunt vizate
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România