Darren Cahill: „Mi-ar plăcea să fiu ca o voce a lui Dumnezeu pentru Simona Halep”

Darren Cahill a recunoscut că a resimţit o tristeţe când s-a anunţat că turneul de la Wimbledon nu va mai avea loc în acest an. În 2019, Simona Halep, pregătită de australian, a cucerit titlul la Wimbledon după o finală cu Serena Williams.
Romania TV
09 iul. 2020, 09:18
Darren Cahill:

Antrenorul Simonei Halep, australianul Darren Cahill, a afirmat, într-o discuţie publicată de Tennis Australia, că i-ar plăcea să fie ca o ”voce a lui Dumnezeu” pentru jucătoarea română în timpul antrenamentelor acesteia, la care asistă prin intermediul unei aplicaţii video.

”Mi-ar plăcea să fiu ca o voce a lui Dumnezeu pentru ea, de fiecare dată când face ceva greşit să audă această voce venind dintr-un colţ al terenului. Încă nu am reuşit să fac asta, dar sper că aplicaţia pe care o folosim se va dezvolta şi voi găsi o cale”, a spus Cahill amuzat.

Simona Halep şi-a anunţat revenirea! A câştigat primul meci pe care l-a jucat după pauză: „S-a schimbat viaţa mea”

„Ca antrenor am fost nevoit să evoluez şi să fac lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum”, a explicat tehnicianul, care a relatat că o urmăreşte pe Simona la antrenamente prin intermediul unui sistem video, din Australia, din faţa computerului, în fiecare zi în ultimele patru săptămâni.

”Nu pot vorbi cu ea, dar Simona are un microfon într-un colţ al terenului. Dacă am ceva să îi transmit o fac prin intermediul lui Artie (Artemon Apostu-Efremov) sau îi scriu un scurt mesaj după exerciţiu. Îi place să facă multe pauze, iar la fiecare 5-10 minute merge în colţul terenului şi verifică telefonul şi continuăm de acolo. Ea îmi poate vorbi, o pot auzi, dar nu pot vorbi cu ea. Discuţia unilaterală este ca un meci între noi. Ea poate avea un antrenament prost şi îmi spune prin microfon, dar eu nu pot face nimic, stau în Australia şi ascult. De fapt, nimic nu s-a schimbat”, a relatat amuzat Cahill.

Antrenorul a comentat şi ieşirile emoţionale ale elevei sale: ”Simona este o jucătoare emotivă şi îi place să exprime ce simte, asta e ea. Trebuie doar să găsim momentele potrivite şi cred că a devenit mult mai bună la asta decât era în urmă cu câţiva ani”.

Cahill a recunoscut că a resimţit o tristeţe când s-a anunţat că turneul de la Wimbledon nu va mai avea loc în acest an. În 2019, Simona Halep, pregătită de australian, a cucerit titlul la Wimbledon după o finală cu Serena Williams.

”Când organizatorii de la Wimbledon au anunţat că nu va fi o ediţie 2020 a turneului a fost un pic de tristeţe în fiecare dintre noi. Însă am resimţit-o mai tare în ultimele zile, când turneul ar fi trebuit să se dispute, iar postările din social media, cu clipuri video vechi şi meciuri vechi, au contribuit la asta”, a spus Cahill.

”E trist că nu putem fi acolo, dar lumea trece prin ceva mult mai grav şi încercăm să controlăm acest virus care afectează întreaga lume şi sperăm că noi ca sport vom lua deciziile corecte, iar din acest punct de vedere cred că Australia este un lider prin felul în care am reluat sportul”, a subliniat Darren Cahill, care a lăudat iniţiativa Federaţiei australiene de tenis de a organiza turnee fără spectatori.

Cahill s-a referit şi la desfăşurarea turneului US Open, având în vedere situaţia sanitară dificilă cu care se confruntă Statele Unite în această perioadă: ”Toată lumea care vine din Statele Unite (după o participare la US Open, n. red.) în Europa, dacă vrea să joace la Madrid, Roma sau Roland Garros, va trebui să stea în carantină două săptămâni. Va fi o decizie greu de luat, însă multe se pot schimba în 24 de ore şi cu siguranţă multe se vor schimba în următoarele şase săptămâni. Ţin degetele încrucişate ca US Open să se poate desfăşura, dar jucătorii vor trebui să facă o alegere dacă regulile rămân aceleaşi”.

Simona Halep s-a pronunţat în mai multe rânduri că dacă regulile impuse de organizatori, cu distanţare socială, testări dese şi staff restrâns, vor fi menţinute, nu va participa la US Open, preferând să participe la turneele de zgură din Europa.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Gigi Becali din La Liga” a venit la Craiova! Scandalurile uriașe în care a fost implicat patronul lui Getafe și declarațiile care au șocat Spania
Capital.ro
Risc de incendiu chiar și cu mașina parcată. Hyundai recheamă peste 94.000 de vehicule
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT