Taylor Swift şi Justin Bieber, marii câştigători ai premiilor MTV Europe Music Awards VIDEO

Justin Bieber şi Taylor Swift au fost marii câştigători ai galei MTV Europe Music Awards, desfăşurată duminică seară la Frankfurt. Cei doi artişti au primit fiecare câte trei trofee. Principala dezamăgire a venit din patea Rihannei - care a fost nominalizată la 6 categorii, dar nu a obţinut niciun premiu.
Romania TV
12 nov. 2012, 07:29
Taylor Swift şi Justin Bieber, marii câştigători ai premiilor MTV Europe Music Awards VIDEO

Taylor Swift a triumfat la Frankfurt. Ea a fost nominalizată la cinci categorii şi a primit trei trofee – pentru cea mai bună artistă, cea mai bună prestaţie live şi cel mai reuşit look.

„Nu pot să cred că mi-aţi dat trei premii în această seară la Europe Music Awards. Iar trofeul pentru cel mai reuşit look…. în general sunt destul de nesigură pe mine, aşa că acest premiu îmi face bine. Vă mulţumesc!”, a declarat Taylor Swift.

Justin Bieber a obţinut şi el trei premii.

Trofeul pentru cea mai bună piesă a fost adjudecat de Carly Rae Jepsen – cu melodia „Call Me Maybe”.

Îndrăgitul filmuleţ Gangnam Style a fost desemnat cel mai bun videoclip.

În plus, PSY a pregătit un spectacol foarte amuzant pentru gala premiilor MTV de la Frankfurt. Mai întâi, el a regizat o scenetă în care dădea peste actorul David Hasselhoff… în toaletă.

Apoi, artistul a prezentat un filmuleţ în care dansa Gangnam Style alături de gazda ceremoniei MTV, fotomodelul Heidi Klum.

De altfel, Klum a fost una dintre atracţiile serii.