Ministrul slovac al educaţiei, suspect de plagiat

Ministrul slovac al educaţiei Branislav Groehling a fost acuzat, luni, de cotidianul progresist Dennik N că a luat calupuri întregi din alte lucrări pentru diploma sa din 2009 şi nu a citat în mod clar sursele. A doua zi, el a respins acuzaţiile că părţi din teza sa de licenţă la Facultatea de Drept au fost plagiate. 
Romania TV
15 iul. 2020, 05:57
Ministrul slovac al educaţiei, suspect de plagiat

Portalul de ştiri SME.sk a tras concluzia, după analizarea eşantioanelor de text, că „faptul că el a copiat este evident la prima vedere”, scrie dpa, citat de Agerpres. 

Ministrul educaţiei a contrazis acuzaţiile într-o conferinţă de presă în care a respins de asemenea apelurile de a demisiona.

Citește și: 

Branislav Groehling care a studiat la o mică universitate privată din Bratislava, a spus că, deşi teza sa nu este o „capodoperă”, a respectat reglementările universitare.

Şeful guvernului conservator, Igor Matovic, le-a spus jurnaliştilor că nu vrea să-l piardă pe Groehling ca ministru. El a subliniat că doar cu o săptămână în urmă Groehling a fost însărcinat de guvern să introducă noi norme pentru a preveni plagiatul, în urma mai multor scandaluri de plagiat implicând politicieni de frunte.

Recent, preşedintele populist de dreapta al parlamentului, Boris Kollar, s-a confruntat cu un vot de neîncredere după ce a plagiat în mod clar teza sa. Deşi a supravieţuit votului, coaliţia de patru partide a intrat temporar într-o criză. Partidul lui Groehling şi alţi critici ai lui Kollar s-au abţinut de la vot şi au împiedicat prăbuşirea coaliţiei.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Kapetanos, prieten şi rival cu Mureşan, sfâşiat de dispariţia fostului fotbalist: „Sunt şocat! Nu pot să cred”
Capital.ro
Greșelile care te pot lăsa fără bani în cont. Directorul unei bănci explică ce trebuie să faci pentru a-ți proteja economiile
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Horoscop 10 iulie. Ziua care schimbă destine! O zodie primește vestea pe care o aștepta de luni întregi, iar alta trebuie să fie atentă la o decizie crucială
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?