Zeci de mii de angajaţi din restaurante riscă să rămână fără locuri de muncă

Jumătate dintre restaurantele din România înregistrează pierderi, iar aproximativ 50.000 de angajaţi riscă să îşi piardă locurile de muncă, potrivit preşedintelelui Federaţiei Patronatelor din Turismului Românesc, Mohammad Murad.
Romania TV
12 nov. 2012, 12:45
Zeci de mii de angajaţi din restaurante riscă să rămână fără locuri de muncă

„Nu pot să spun câte restaurante sunt în insolvenţă la ora actuală, dar 50% dintre ele nu sunt pe profit, merg în pierdere. 50.000 de angajaţi nu este puţin. Prin comparaţie, vedem ce se întâmplă cu cei 3.000 de angajaţi ai Oltchim. Aici este vorba despre 50.000 de oameni”, a spus Mohammad Murad, potrivit agerpres.ro.

De asemenea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Corina Martin, a confirmat situaţia intrării în insolvenţă a unor societăţi comerciale din turism, apreciind, însă, firească închiderea unora dintre acestea, în condiţiile competiţiei existente pe piaţă.

„Este adevărat că o parte dintre societăţile comerciale au intrat în insolvenţă, vorbim de restaurante sau hoteluri. Pe de o parte, este un lucru normal ca unele să reziste şi altele nu. Dar este momentul ca şi statul să facă ceva pentru această industrie, câtă vreme preţurile nu au mai fost majorate”, a afirmat Corina Martin, potrivit agerpres.ro.

Una dintre solicitările asociaţiilor şi patronatelor din turism de-a lungul anilor a fost scăderea TVA-ului la 9% pentru unităţile de alimentaţie publică.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Antonia Salanță, iubita lui Daniel Bîrligea, și sora ei, Loredana Salanță, au furat toate privirile la FCSB – FC Argeș. Foto
Capital.ro
O asigurare poate aduce mai mult decât protecție. Ce premii sunt puse la bătaie de OMNIASIG
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România