Nicolăescu: Băsescu ne pârăşte la UE, deci îşi pârăşte propria ţară, se bucură de răul ei

Liderul PNL Bucureşti Eugen Nicolăescu a declarat, luni, că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu privesc o strategie pentru campania electorală, menţionând că problemele în cazul MCV şi Schengen provin din guvernarea PDL, iar interesul naţional va fi stabilit prin vot şi nu de şeful statului.
Romania TV
12 nov. 2012, 19:41
Nicolăescu: Băsescu ne pârăşte la UE, deci îşi pârăşte propria ţară, se bucură de răul ei

„Traian Băsescu se comportă cu aceeaşi aroganţă şi cu acelaşi tupeu pe care le-au dovedit cei de la PDL, este o similitudine de nedescris între cele două tipuri de manifestări ale preşedintelui şi ale PDL. Preşedintele nu recunoaşte cât de vinovat este el şi guvernul PDL pe care l-a condus în ceea ce priveşte MCV, în ceea ce priveşte Schengen, pentru că de fapt toate problemele pe care le-am avut sunt din acea perioadă”, a susţinut Nicolăescu.

„Comentez acum declaraţiile unui guvernator, nu ale unui preşedinte, pentru că din punctul meu de vedere Traian Băsescu nu este preşedintele legitim al României. Traian Băsescu este un guvernator care este pus de câţiva judecători ai Curţii Constituţionale, care sunt puşi de el acolo politic. Traian Băsescu ne pârăşte la UE, deci îşi pârăşte propria ţară, se bucură de răul ţării sale şi cred că el este principalul cauzator de daune şi morale şi politice şi administrative şi financiare pe care România le poate avea”, a mai afirmat Nicolăescu.

În ceea ce priveşte afirmaţiile lui Băsescu legate de suspiciunea că în România nu mai pot fi organizate alegeri libere, el a susţinut că acestea reprezintă o minciună specifică şi o manipulare.

„Declaraţiile legate de organizarea alegerilor fac parte din aceeaşi strategie, de minciună, de ură, de manipulare, de demagogie. El a spus astă vară că a fost fraudat referendumul, s-a dovedit ceva până astăzi? Nu. În consecinţă, de ce vorbeşte? Pentru că el vrea să facă acum campanie pentru PDL, încearcă să salveze un procent, două, trei, câte or fi la PDL. E de condamnat un asemenea om şi mă bucur că nu e preşedintele României”, a declarat Nicolăescu.

De asemenea, răspunsul şefului statului legat de desemnarea viitorului premier a determinat reacţia liderului PNL Bucureşti.

„Interesul naţional nu-l stabileşte Traian Băsescu, interesul naţional îl stabileşte poporul român prin vot. Dacă poporul român dă vot de 51%, 60%, 70% USL, atunci acela e interesul naţional, iar Traian Băsescu trebuie să-l respecte, dacă nu pleacă acasă imediat”, a susţinut Nicolăescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni, răspunzând unei întrebări, că va desemna, după alegeri, un premier care să servească interesului naţional, precizând că afirmaţiile politicienilor despre suspendarea sa nu îl impresionează şi că nu îi este frică de politicieni.

România este suspectată că nu mai este capabilă să organizeze alegeri libere, după fraudele de la referendum, a mai spus preşedintele Traian Băsescu, menţionând că va trebui ca fraudele să fie investigate până la capăt.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
După ce și-a anunțat retragerea din tenis, Sorana Cîrstea vine cu o nouă veste: ”Abia aștept”
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Amenzi pentru folosirea petardelor de sărbători. Ce rişti dacă nu ţii cont de lege
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet