ANPC a închis Ştrandul Berceni şi a amendat operatorul care administrează Ştrandul Crângaşi

Operatorii economici care administrează ştrandurile Berceni şi Crângaşi au fost sancţionaţi de comisarii pentru protecţia consumatorilor cu amenzi contravenţionale de 18.000 de lei şi, respectiv, 15.000 de lei, care au dispus totodată măsuri complementare ce au mers până la închiderea Ştrandului Berceni pe o perioadă de cel mult şase luni, din cauza deficienţelor constatate, anunţă Agerpres.
Romania TV
01 aug. 2020, 14:44
ANPC a închis Ştrandul Berceni şi a amendat operatorul care administrează Ştrandul Crângaşi

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), instituţia desfăşoară, în această perioadă, o serie de controale la ştranduri şi unităţile de alimentaţie publică aferente, cu scopul verificării modului în care operatorii economici care activează în acest domeniu respectă legislaţia în vigoare, în ceea ce priveşte drepturile consumatorilor, în plin sezon de vacanţă.

În urma acţiunilor de control realizate la nivelul Capitalei, deocamdată, doi operatori economici au fost sancţionaţi deja pentru diferite nereguli. Astfel, comisarii ANPC au sancţionat operatorul economic care administrează Ştrandul Berceni cu amendă contravenţională, în valoare de 18.000 lei, şi au dispus, ca măsuri complementare: oprirea temporară a activităţii de agrement, interzicerea utilizării toboganelor şi s-a propus închiderea temporară a unităţii de agrement pe o durată de cel mult 6 luni. De asemenea s-a dispus oprirea temporară a activităţii de prestări de servicii alimentare, precum şi oprirea definitivă de la preparare şi consum a produselor alimentare cu deficienţe.

În cazul Ştrandului Crângaşi, a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 15.000 de lei, iar ca măsuri complementare s-au dispus oprirea temporară de la comercializare pentru produsele fără elemente de identificare, precum şi oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neautorizate.

ANPC precizează că la Ştrandul Berceni, din sectorul 4, unitate unde se prestează activităţi recreative, distractive şi de alimentaţie publică, comisarii ANPC au constatat că, în ceea ce priveşte activitatea recreativă, se înregistra prestarea unor servicii ce pot afecta sănătatea şi securitatea consumatorilor, respectiv: lipsa evidenţei periodicităţii de primenire a apei din bazine, lipsa barei de susţinere la bazinul pentru copii, lipsa marcării adâncimii la bazinul pentru copii, prezenţa urmelor de vopsea exfoliată la bazinul pentru copii, utilizarea toboganelor fără certificat de conformitate şi existenţa riscului de accidentare din cauza amplasării necorespunzătoare a unor capace de protecţie a căminelor.

Privind serviciile alimentare s-au constatat următoarele nereguli: lipsa indicării alergenilor, lipsa indicării materiei prime din care provine produsul finit, lipsa menţionării cantităţii nete, în cazul unor băuturi servite la pahar, nerespectarea condiţiilor de temperatură recomandate si schimbarea stării termice iniţiale a unor materii prime (produse din carne), nerespectarea condiţiilor de depozitare pentru produse alimentare, utilizarea unor produse cu termenul de valabilitate depăşit, utilizarea unor produse cu caracteristici organoleptice modificate, stare igienică nesatisfăcătoare a meselor de lucru şi a pavimentelor şi lipsa graficelor de temperatura la spaţiile de depozitare.

În cazul Ştrandului Crângaşi, din sectorul 6, au fost depistate deficienţe în ceea ce priveşte activitatea de alimentaţie publică, după cum urmează: prepararea şi deţinerea unor produse alimentare neautorizate (de ex.: murături depozitate în recipienţi ce pot conduce la afectarea sănătăţii); prezenţa unor condiţii igienico-sanitare improprii (paviment murdar, frigidere neigienizate, lăzi frigorifice cu strat de gheaţă şi resturi alimentare, pereţi neigienizaţi – cu păianjeni -, coşuri de gunoi fără pedală), utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare, nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor alimentare.

Comisarii pentru protecţia consumatorilor îi sfătuiesc pe aceştia, din punct de vedere al consumatorilor de servicii de agrement, la ştranduri şi piscine să ia la cunoştinţă şi să respecte regulamentul de ordine interioară al locaţiei, care trebuie să fie afişat la loc vizibil şi să folosească piscine care sunt prevăzute cu: spaţii ce conţin substanţe dezinfectante (înainte de intrarea în piscină), mână curentă pentru treptele de acces în bazin, bară de susţinere şi protecţie în bazin, existenţa unui disc de culoare albă, în partea inferioară a bazinului, care indică gradul de limpiditate a apei, care dă indicii despre modul de primenire al apei şi despre existenţa unu grad ridicat de clor rezidual (dacă discul este opacifiat sau nu este vizibil), inscripţionări privind adâncimea bazinului în zona de îmbăiere, cabine de schimb (vestiare), duşuri, grupuri sanitare şi lista cu preţuri şi tarife practicate.

De asemenea, consumatorii trebuie: să identifice supraveghetorii/salvamarii, pentru a apela la aceştia în caz de necesitate, să se informeze despre existenţa unui punct de prim ajutor medical sau a unui contract cu o instituţie medicală de acordare a primului ajutor, să nu consume apă din surse despre care nu au fost informaţi că sunt potabile.

Nu se recomandă îmbăierea persoanelor: care suferă de afecţiuni dermatologice, în stare de ebrietate, care prezintă pericol de şoc hipotermic, în cazul îmbăierii.

În plus, se recomandă ca ochii să nu fie menţinuţi deschişi în timpul îmbăierii, decât în cazul folosirii unor ochelari de protecţie, mai precizează ANPC.

Citeşte şi: COVID-19. Se extind restricţiile la nivelul României. Încă patru localităţi au intrat în carantină

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
O fostă concurentă Survivor este însărcinată! Cum a anunțat că va deveni mamă
Fanatik.ro
David Popovici l-a primit cu mâncare românească pe rivalul Pan Zhanle: „E bună, dar restaurantul chinezesc rămâne preferatul meu!” Obiectivul turistic pe care îl vor vizita
Capital.ro
Sfârșitul pentru Călin Georgescu? Traian Băsescu vine cu un verdict dur: A avut un moment de efervescență
Playtech.ro
Meseriile ignorate de mulți români, dar plătite cu peste 10.000 de lei. Ce spun internauţii despre salarii: „Chiar și în construcții se iau bani mulți”
Adevarul
Colțul de rai de la granița României unde oamenii trăiesc ca acum sute de ani. Drama unui sat uitat de lume REPORTAJ
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de a contacta bacteria Legionella
iamsport.ro
Motivul tragic din spatele morții surorii lui Gigi Becali. Dorina avea doar 44 de ani: ”Cine spune asta face un păcat imens”
MediaFlux
Toate zodiile vor fi afectate. Fenomen astrologic rar
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?