Băsescu şi Ponta se vor întâlni miercuri cu delegaţia FMI, CE şi BM

Preşedintele Traian Băsescu va avea, miercuri, o nouă întrevedere la Palatul Cotroceni cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, la finalul vizitei efectuată de aceasta în România. De asemenea, premierul Victor Ponta se va întâlni la Palatul Victoria cu delegaţia FMI.
Romania TV
13 nov. 2012, 14:09
Băsescu şi Ponta se vor întâlni miercuri cu delegaţia FMI, CE şi BM

Întrevederea şefului statului cu delegaţia organismelor internaţionale va avea loc de la ora 11.00, potrivit programului oficial al şefului statului, comunicat marţi de Preşedinţie.

Traian Băsescu a mai avut şi joi, 9 noiembrie, o întrevedere la Palatul Cotroceni cu delegaţia comună a FMI, CE şi BM.

De la ora 14.00, premierul Victor Ponta se va întâlni, la rândul său, cu delegaţia Fondului Monetar International (FMI).

O echipă de experţi ai FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, condusă de reprezentantul FMI Erik de Vrijer, se află în România în perioada 6-14 pentru a pentru a discuta cu autorităţile române despre recentele evoluţii economice, politica fiscală şi monetară şi evoluţiile făcute în reformele structurale.

Preşedintele Băsescu declara la întrevederea de săptămâna trecută că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a optat pentru încheierea unui nou acord cu FMI pentru „încă un an sau doi”.

„Cred că acesta este momentul potrivit să analizăm acordul existent şi să privim şi la câteva elemente ale viitorului acord. Aşa cum am discutat cu premierul şi cu guvernatorul BNR, am decis să avem un nou acord cu FMI pentru încă un an sau doi”, a declarat preşedintele Băsescu.

El a adăugat că în viitor este nevoie de asistenţa FMI pentru a oferi soluţii specializate în vederea aplicării unei strategii pe termen mediu a României, care să asigure creşterea economică.

De asemenea, reprezentantul FMI, Erik de Vrijer, a apreciat că România va avea o creştere economică „modestă” şi în 2013 chiar şi pe fondul unei recolte agricole mai bune, ţinând însă cont de dificultăţile la absorbţia fondurilor europene şi amânarea reformelor structurale. El a adăugat că este lăudabil faptul că Guvernul a reuşit să ţină sub control deficitul bugetar, sub indicatorul de 3% pe ESA, această realizare creând cadrul pentru ca în 2013 să se facă „o normalizare a politicilor fiscale”.

Misiunea FMI de evaluare va reveni la Bucureşti la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare şi se vor negocia condiţiile noii înţelegeri, care va fi aprobată, cel mai probabil, în luna februarie, a declarat vinery ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu.

„Încheiem în ianuarie acordul actual şi, probabil, în februarie vom avea un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Acest nou acord va asigura responsabilizarea tuturor actorilor”, a spus Georgescu.

Ulterior, ministrul Finanţelor a precizat că misiunea FMI va reveni la Bucureşti în jurul datei de 15 ianuarie, când va fi cert că este finalizat bugetul pentru anul viitor, indiferent de cine va forma noul guvern.

El a explicat că, în funcţie de rezultatul negocierilor, misiunea din ianuarie va pleca la Washington şi cu parametrii noului acord, care ar urma să fie aprobat în boardul FMI în a doua parte a lunii februarie.

Acordul încheiat în primăvara anului trecut cu FMI urma să fie finalizat în luna martie 2013, iar închiderea lui anticipată sugerează că vor fi preluate în următoarea înţelegere majoritatea condiţiilor neîndeplinite de partea română, în principal privind reformele structurale, mai ales programul de privatizări şi de introducere a managementului privat.

Pe fondul alegerilor parlamentare care vor avea loc în 9 decembrie, cea de-a şaptea evaluare a programului convenit prin acordul stand-by cu FMI a fost amânată. Misiunea FMI, CE şi BM din această perioadă reprezintă o vizită a unei echipe de experţi, şi nu este o misiune de evaluare în cadrul Acordului cu instituţiile financiare internaţionale.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Mircea Geoană, amintiri tari cu Silvio Berlusconi! De ce nu mai ține cu Milan și ce rol are Cristi Chivu. Exclusiv
Capital.ro
Coșmar pentru șoferi. Carburanții ar putea ajunge la 12-13 lei/litru. Adrian Negrescu: Din păcate, spre asta ne îndreptăm
Playtech.ro
Cum să cureți un mini-cuptor electric pentru a funcționa eficient mai mult timp
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru mâncare. Avertismentul experților: „Urmează luna patimilor financiare”
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj