Cristina Chiriac, președinte CONAF: “Un viitor egal într-o lume post pandemică”

Anul 2020 a fost unul dificil. Pandemia COVID-19 nu a cruțat pe nimeni și a fost deosebit de provocatoare pentru femeile din întreaga lume. Medicii, asistentele medicale, profesorii - locuri de muncă deseori ocupate de femei - s-au trezit în prima linie a pandemiei.
Filip Stan
08 mart. 2021, 12:00
Cristina Chiriac, președinte CONAF:  “Un viitor egal într-o lume post pandemică”

Anul 2020 a fost unul dificil. Pandemia COVID-19 nu a cruțat pe nimeni și a fost deosebit de provocatoare pentru femeile din întreaga lume. Medicii, asistentele medicale, profesorii – locuri de muncă deseori ocupate de femei – s-au trezit în prima linie a pandemiei. Participarea și conducerea deplină și eficientă a femeilor în toate domeniile vieții determină progresul pentru toată lumea. Cu toate acestea, femeile sunt încă subreprezentate în viața publică și în luarea deciziilor, așa cum se arată în raportul recent al secretarului general al ONU.

Femeile sunt șefi de stat sau de guvern în 22 de țări și doar 24,9% din parlamentarii naționali sunt femei. În ritmul actual de progres, egalitatea de gen în rândul șefilor de guvern va dura încă 130 de ani. Pe fondul pandemiei însă, studiile arată o posibilă întârziere cu încă 25 de ani a parității de gen, lucru care ar face ca “nu doar în timpul vieții noastre, ci nici în timpul vieții copiilor noștri să nu asistăm la o egalitate de gen.”

Cristina Chiriac, Președintele CONAF, a declarat cu ocazia zilei de 8 Martie: “Îmi doresc un viitor egal într-o lume post-pandemică! Să luăm un moment pentru a mulțumi femeilor pentru curajul, compasiunea și contribuția lor în această perioadă greu încercată. Cred că este momentul în care egalitatea de gen trebuie să fie în centrul recuperării post-pandemice, iar femeile să fie mai bine reprezentate în poziția de lider: în politică, în consiliile de administrație ale companiilor. Când femeile conduc, vedem rezultate pozitive.

Unele dintre cele mai eficiente și exemplare răspunsuri la pandemia COVID-19 au fost conduse de femei. Și femeile, în special femeile tinere, sunt în fruntea mișcărilor diverse, inclusiv online și pe stradă pentru justiție socială, schimbări climatice și egalitate în toate părțile lumii. CONAF va continua să lupte pentru această cauză, mizând pe implicarea, dedicarea și pregătirea profesională a doamnelor.” Președintele CONAF se alatură, astăzi, manifestului la nivel mondial ca Ziua Internațională a Femeii din acest an să fie un raliu pentru egalitatea generațiilor, de a acționa pentru un viitor egal pentru toți. În acest sens, la nivel internațional, în perioada 29-31 martie începe în Mexico City, Forumul pentru egalitatea generației, cea mai importantă convocare pentru investiții și acțiuni în domeniul egalității de gen și culminează cu Parisul în iunie 2021. Acesta va atrage cu siguranță lideri, vizionari și activiști din întreaga lume, pe o platformă virtuală, pentru a promova schimbări transformatoare și durabile pentru generațiile viitoare.

“Nu vom sta deoparte. La nivelul României acționăm pentru ca femeile să fie recunoscute și apreciate și din acest punct de vedere facem progrese importante. Ne implicăm și ne dorim să sporim numărul firmelor conduse de femei în domenii de interes precum inovarea, contribuind la competitivitate şi la oportunităţi egale. Traversăm o perioadă de schimbări majore la nivelul economiilor lumii şi este nevoie de o nouă abordare a dezvoltării unui nou flux de întreprinderi inovatoare fondate împreună de femei şi investitori bărbaţi. Cred în puterea de muncă, dăruire şi implicare a femeilor antreprenor într-o economie digitală aflată într-o continuă dinamică. Avem nevoie de o reprezentare a femeilor care să se reflecte în toată diversitatea și abilitățile lor și în toate situațiile culturale, sociale, economice și politice. Acesta este singurul mod în care vom obține schimbări sociale reale, care încorporează femeile în procesul de luare a deciziilor la fel de egal și ne avantajează pe toți”, concluzionează Cristina Chiriac.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Care este, de fapt, relația actuală dintre Ilie Năstase şi Ioana. Soția fostului mare tenismen explică situația: ”Eu îmi respect angajamentele”
Capital.ro
Se introduce pașaportul digital de mediu al mașinii. Noi reguli începând cu 29 noiembrie 2026. Ordin UE pentru toate statele membre
Playtech.ro
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un apartament
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii să îi lase să moară”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
A stat în vacanță la hotelul lui Gică Hagi, dar nu vrea să se mai întoarcă: ”Am renunțat!”. Ce l-a nemulțumit
MediaFlux
Sâmbăta Mare 2026. Ce este bine să faci și ce nu în ziua dinaintea Paștelui
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj