Femeie înjunghiată de şapte ori, în plină stradă în Maramureş. A fost transportată în stare gravă cu elicopterul la spital

Scene de coşmar în localitatea Lăpuşul Românesc din Maramureş. O femeie de 41 de ani a fost înjunghiată pe stradă, în timp ce era în drum spre casă. Victima, mama a doi copii, a fost transportată în stare gravă la spital. Surse din rândul anchetatorilor spun că agresorul este un tânăr de 19 ani.
Romania TV
11 aug. 2020, 12:30
Femeie înjunghiată de şapte ori, în plină stradă în Maramureş. A fost transportată în stare gravă cu elicopterul la spital

„Poliţiştii Secţiei 7 Suciu de Sus efectuează cercetări şi investigaţii pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care o femeie de 41 de ani a suferit leziuni corporale şi în prezent se află internată la spital sub supraveghere medicală. La finalizarea cercetărilor şi după încadrarea juridică a faptei, vor fi dispuse măsuri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Romeo Tămăşan, conform Agerpres.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că agresorul este un tânăr de 19 ani care ar fi înjunghiat-o pe femeie de şapte ori. Victima, mama a doi copii, lucrează ca vânzătoare la un magazin şi era în drum spre casă.

foto: vasiledale.ro

Victima a fost transferată cu elicopterul SMURD de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare la o unitate medicală din Târgu Mureş, starea pacientei fiind gravă.

Presupusul agresor, bănuit de tentativă de omor, a fost internat la Spitalul din Sighetu Marmației în vederea efectuării expertizei neuropsihiatrice, conform Vasiledale.ro.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Gabriela Firea, soluţie salvatoare: „Oferim un voucher de 1000 de euro pacienţilor care s-au vindecat de Covid şi donează plasmă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT