MRU, despre Antonescu: Presupunând că serviciile speciale s-ar implica, domnia sa n-ar fi om politic

Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut, miercuri, preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, să aducă dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale că serviciile sunt implicate în politică, fostul şef al SIE spunând că, dacă prin absurd acest lucru s-ar întâmpla, liderul PNL nu ar fi în politică.
Romania TV
14 nov. 2012, 13:39
MRU, despre Antonescu: Presupunând că serviciile speciale s-ar implica, domnia sa n-ar fi om politic

Ungureanu a spus că preşedintele Senatului Crin Antonescu se pronunţă continuu asupra felului în care instituţiile statului, cu referire precisă la serviciile speciale, ar fi implicate în politică.

Fostul premier a spus că Antonescu „trăieşte în continuare în fantasmele domniei sale”.

„Este şi preşedintele Senatului, ocupă o funcţie înaltă în stat. A fost preşedinte interimar şi avem tot dreptul să-i cerem ca măcar pe subiectele cu înaltă încărcătură strategică să nu se pronunţe, nu pentru că nu ştie să se cenzureze, ci pentru că nu cunoaşte lucrurile”, a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu a arătat că, atunci când ocupa funcţia de director al SIE, i-a invitat la dialog pe toţi şefii partidelor parlamentare şi că preşedintele PSD, Victor Ponta, a venit, în schimb Crin Antonescu nu a venit niciodată.

El a adăugat că sună foarte prost felul în care Crin Antonescu s-a referit la activitatea comisiilor parlamentare de control al SRI şi SIE.

„Nu-mi aduc aminte să fi existat vreodată vreo problemă să arunce suspiciuni asupra felului în care comisiile de control şi-au făcut datoria. Domnul Antonescu nu vrea să ştie aceste lucruri, în schimb se pronunţă cu lejeritate”, a apreciat Ungureanu.

El a adăugat că este dreptul său de a-l întreba clar pe Crin Antonescu de unde trage concluziile privind implicarea serviciilor speciale în politică şi pe baza căror dovezi.

„În momentul în care domnia sa (Crin Antonescu – n.r.) se referă în numeroase rânduri la serviciile speciale ca fiind supuse influenţei politice, dreptul nostru este acela de a-l întreba foarte clar de unde trage concluziile, pe seama căror dovezi şi suntem îndreptăţi să-i cerem public să vină cu aceste dovezi, pentru că dacă serviciile se implică în politică şi dacă aceste lucruri se petrec, opinia publică are dreptul să ştie. Eu nu am cunoştinţă de aşa ceva, sper că domnia sa are demnitatea de a veni cu o explicaţie foarte clară în faţa ţării înainte de a vorbi fără să existe un altfel de rezultat decât acela de a contribui la răul general. Îi mai spun ceva domnului preşedinte al Senatului, Crin Antonescu: presupunând prin absurd că serviciile speciale ale României s-ar implica în politică, tare mi-e teamă că domnia sa nu ar fi om politic„, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că serviciile speciale ale statului trebuie să se retragă din politică.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Vești bune pentru jucătorii de la CFR Cluj! „Am dat niște avansuri să poată oamenii să trăiască”
Capital.ro
Ce șanse are România să intre în Visa Waiver în următorii doi ani. Andrei Muraru: Păstrez speranța sinceră
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte