Ministerul Sănătăţii a publicat normele sanitare pentru reînceperea şcolilor. DOCUMENTUL INTEGRAL

Ministerul Sănătății a publicat proiectul de ordin de ministru care conține măsurile pe care instituția, împreună cu Grupul de lucru interministerial pentru începerea școlii, le-a propus, informează edupedu.ro. Proiectul este în dezbatere publică. 
Romania TV
18 aug. 2020, 19:07
Ministerul Sănătăţii a publicat normele sanitare pentru reînceperea şcolilor. DOCUMENTUL INTEGRAL

Documentul conține o serie de “principii generale” a căror respectare ar trebui să limiteze răspândirea infecţiei cu virusul SARS-CoV2. Se va respecta distanţarea de un metru, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, se vor monta separatoare. Purtarea măştii este OBLIGATORIE de către toți elevii, toți profesorii, personalul auxiliar. Iată, pe larg, ce prevede documentul cu normele sanitare:

DRAFT ORDIN EMIS IN TEMEIUL LEGII DE MODIFICARE A LEGII NR. 55.2020 ȘI A LEGII NR. 1.2011

DRAFT ANEXA

DRAFT ANEXA 1 LA ANEXA

DRAFT ANEXA 2 LA ANEXA

DRAFT ANEXA 3 LA ANEXA

“Măsurile esențiale pentru atingerea scopului reprezentat de prevenirea/limitarea pe cât posibil a îmbolnăvirii, includ:

 – Igienă riguroasă a mâinilor;

– Măsuri ferme de curățenie și dezinfecție în unitatea de învățământ;

– Purtarea măștii de protecție atât de către elevi, cât și de către întregul personal pe toată perioada atunci când se află în interiorul unității de învățământ;

– Limitarea contactului dintre elevi din clase diferite. Evitarea schimbării sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă”;

– Asigurarea unei distanțări de minimum 1 metru sau montarea unor separatoare în situația în care asigurarea distanței de 1 metru nu este posibilă;

– În vederea păstrării distanței fizice, fiecare copil își va păstra același loc în bancă pe tot parcursul prezenței în clasă;

– Informarea permanentă a personalului, elevilor și părinților / aparținătorilor cu privire la măsurile de protecție împotriva infecției SARS-CoV-2;

– Necesitatea izolării la domiciliu a elevilor, în cazul apariției febrei sau a altor simptome de suspiciune COVID-19 (tuse, dificultate în respirație, pierderea gustului și a mirosului) la elev sau la un alt membru al familiei;

– Unitățile de învățământ vor pune în aplicare regulile generale din acest ghid și vor adopta norme specifice”, se arată în documentul supus dezbaterii.

Citeşte şi Scrisoare deschisă pentru salvarea „Generaţiei Covid”

 

”Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască atât în timpul orelor de curs, cât şi în timpul recreaţiei, atunci când se află în interiorul unităţii de învăţământ. Se vor stabili locurile în care vor fi amplasate coşurile de gunoi destinate aruncării/eliminării măştilor uzate. Coşurile de gunoi vor fi de tip coş cu capac şi pedală prevăzut cu sac în interior”, prevede proiectul de ordin.

 

Conform documentului, acolo unde este posibil, se va asigura decalarea pauzelor încât să fie limitat numărul de persoane prezente în grupurile sanitare şi în curtea şcolii, cu scopul respectării distanţării fizice. Totodată, va fi gestionat fluxul de elevi care merg la toaletă (plecarea şi întoarcerea de la/la clasă, evitarea aglomerării în interiorul grupului sanitar).

 

Intervalele aferente recreaţiilor vor putea fi stabilite în mod eşalonat pentru fiecare clasă, acolo unde este posibil, iar elevii vor fi supravegheaţi pe toată durata pauzelor de către cadrele didactice, pentru păstrarea distanţării fizice.

 

”Elevii vor fi instruiţi să nu interacţioneze fizic (nu se vor îmbrăţişa, nu îşi vor atinge reciproc mâinile şi nu vor sta aproape unul de celălalt); Nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activităţi care implică schimbul de obiecte. Vor fi evitate de asemenea structurile de joc ale căror suprafeţe de contact nu pot fi dezinfectate; Nu vor fi utilizate băncile/scaunele exterioare (acest lucru fiind indicat prin aplicarea unor marcaje, dispozitive de distanţiere etc.). În caz contrar, va fi asigurată în mod regulat o dezinfectare adaptată; Vor fi eliminate jocurile şi alte activităţi care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanţei dintre elevi; Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile şi nu vor schimba între ei obiectele de folosinţă personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc).”, mai scrie în document.


“Scopul acestui document este de a oferi recomandări clare și care pot fi implementate, în vederea funcționării în condiții de siguranță a unităților de învățământ în contextul prevenirii, depistării din timp și a controlului COVID-19. Este nevoie de măsuri de precauție pentru a preveni și diminua răspândirea potențială a infecției SARS-CoV-2 în unitățile / instituțiile de învățământ. Va fi acordată atenție deosebită pentru evitarea situațiilor de stigmatizare a elevilor și a personalului care se poate să fi fost expuși la virus.

Precizăm că implementarea măsurilor recomandate în acest ghid nu elimină riscurile de transmitere a virsului SARS-CoV-2 ci doar contribuie la diminuarea acestora.

Purtarea obligatorie a măștii pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal precum și pentru întregul personal al unității de învățământ, atât în timpul orelor de curs, cât și în timpul recreației (în spațiu închis), igiena riguroasă a mâinilor, realizarea curățeniei și dezinfecției în unitățile de învățământ, separarea și limitarea contactului între elevi din clase diferite, neparticiparea la cursuri a preșcolarilor / elevilor ce prezintă febră sau simptome caracteristice pentru infecția cu Sars-Cov-2 sunt măsuri esențiale de prevenție.

Redeschiderea școlilor necesită o largă asumare în societate în contextul importanței accesului echitabil la educație și, totodată, este nevoie de o responsabilizare a tuturor actorilor implicați și respectarea tuturor normelor prevăzute în acest document, scopul fiind acela de a diminua riscul de infecție”, se arată în document.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?