Joe Biden, primul discurs în prime-time de la preluarea mandatului. „Toţi americanii să fie eligibili pentru vaccin de la 1 mai”

Preşedintele american, Joe Biden, s-a adresat naţiunii joi seară pentru a discuta despre o traiectorie care să permită Statele Unite să iasă din pandemia de COVID-19, potrivit Reuters şi AFP.
Daniel Spătaru
12 mart. 2021, 09:02
Joe Biden, primul discurs în prime-time de la preluarea mandatului.

În urmă cu aproape un an, predecesorul său de la Casa Albă s-a adresat poporului american la o oră de vârf pentru a explica că riscul legat de coronavirus este „foarte, foarte scăzut”. Tonul folosit acum de Joe Biden a fost complet diferit, transmit agenţiile de presă.

Într-un discurs televizat, Joe Biden a subliniat progresele spectaculoase realizate în vaccinarea anti-COVID-19, care oferă speranţa unui început de revenire la normal în Statele Unite în această vară. Cu un singur obiectiv: de a face din 4 Iulie, sărbătoarea naţională, „o zi specială, ziua independenţei noastre faţă de virus„.

Preşedintele american a revenit îndelung asupra pierderilor îndurate şi sacrificiilor consimţite în ultimul an, „vieţi, timp petrecut împreună, afaceri, vise, ceremonii de absolvire, prieteni la şcoală”. „Toţi am pierdut ceva”, a spus el. „Lucrurile mărunte din viaţă sunt cele mai importante şi sunt cele care ne lipsesc„, a afirmat Joe Biden, citat de politicususa.com.

Dar el a insistat şi asupra speranţei: „Există speranţă şi lumină şi zile mai bune care să vină”. „Există motive reale pentru a spera, vă promit”, a spus liderul de la Casa Albă. „Oamenii vor fi vaccinaţi, economia se va relansa, copiii se vor întoarce la şcoală. Această ţară poate realiza orice„, a enumerat el într-un discurs în care a lansat repetate apeluri la unitate naţională şi a flatat fibra patriotică.

Citeşte şi Câine rău, la Casa Albă. Ciobaneştii lui Joe Biden au muşcat un agent de securitate şi au fost daţi afară din reşedinţa preşedintelui SUA

Joe Biden a vorbit despre o traiectorie care să permită „şanse bune” pentru o zi festivă de 4 Iulie, în care americanii ar putea să se reunească în grupuri mici în jurul grătarului tradiţional. Concret, şeful statului va dispune ca vaccinurile să fie disponibile pentru toţi americanii adulţi de la 1 mai.

Producătorii au promis să livreze suficient material pentru a imuniza 130 de milioane de americani până la sfârşitul lunii martie şi 300 de milioane până la sfârşitul lunii mai. După ce s-au concentrat asupra persoanelor în vârstă şi personalului spitalului, statele au deschis treptat lista persoanelor eligibile pentru lucrătorii esenţiali, profesori şi persoane mai tinere cu probleme de sănătate.

Joe Biden s-a lăudat joi seară că depăşit pragul celor 100 de milioane de doze administrate la 60 de zile de la preluarea mandatului, în timp ce el se angajase în timpul campaniei electorale să realizeze acest lucru în 100 de zile. De asemenea, s-a declarat mulţumit că ţara a atins rata de 2 milioane de doze administrate în fiecare zi. Dacă ridicarea restricţiilor de vârstă este o etapă importantă, nu înseamnă că toată lumea poate fi vaccinată până atunci, având în vedere amploarea şi dificultatea logistică a misiunii.

Citeşte şi Primul ordin de război dat de Joe Biden. Preşedintele SUA a aprobat o serie de atacuri aeriene şi bombardamente

„Această luptă este departe de a se fi încheiat„, a avertizat el, lansând tuturor un apel să nu-şi coboare garda şi să depună în continuare tot efortul necesar. „Am nevoie de voi”, a insistat el în repetate rânduri. „Vaccinaţi-vă când vă vine rândul, discutaţi cu prietenii, cu familia, cu vecinii pentru a le explica importanţa vaccinării. Continuaţi să purtaţi masca, să păstraţi distanţa, să vă spălaţi pe mâini. Nu este momentul să ne relaxăm„, a avertizat el, fluturând ameninţarea unui posibil nou val şi restricţiile ce ar urma cu siguranţă.

Statele Unite vor demonstra în curând că au „învins una din perioadele cele mai întunecate şi mai dificile” din istoria sa, potrivit preşedintelui american. Joe Biden a anunţat, de asemenea, desfăşurarea a încă 4.000 de soldaţi pentru a participa la campania de vaccinare, ridicând la 6.000 numărul total al acestora. O altă măsură anunţată pentru a-şi atinge obiectivele: lansarea unei platforme pe internet pentru a facilita programarea la vaccinare.

Preşedintele american a pus, de asemenea, accentul pe redeschiderea şcolilor, fără a oferi însă un calendar precis, în special pe baza vaccinării cadrelor didactice.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT