Când ajunge vaccinul anti-COVID Johnson & Johnson în România. Comisia Europeană a autorizat serul în UE

România va primi câteva zeci de mii de doze de vaccin anti-COVID produs de Johnson&Johnson în a doua parte a lunii aprilie. Anunţul a fost făcut de dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional pentru Coordonarea Activităţii privind Vaccinarea (CNCAV).
Razvan Mihalascu
12 mart. 2021, 09:36
Când ajunge vaccinul anti-COVID Johnson & Johnson în România. Comisia Europeană a autorizat serul în UE

Vaccinul anti-COVID Johnson&Johnson va fi distribuit în ţara noastră în aproape o lună. Dr. Valeriu Gheorghiţă a explicat că avantajul acestui ser este că se administrează într-o singură doză.

„Ne aşteptăm ca în a doua parte a lunii aprilie să primim primele doze, în acelaşi timp în care vor primi şi celelalte ţări membre ale UE. Nu estimăm că vom primi un număr mare de doze, însă avantajul net este că se administrează o singură doză, or din acest punct de vedere, vaccinul va fi o uşurare atât pentru persoanele care se prezintă la vaccinare, cât şi pentru organizarea efectivă a vaccinării. Se face o singură doză şi teoretic la un interval de 14 zile după ar trebui să avem răspuns imun protector”, a spus Valeriu Gheorghiţă, la Antena 3.

Preşedintele CNCAV a explicat că România va primi „câteva zeci de mii” de doze de vaccin anti-COVID Johnson & Johnson.

Comisia Europeană a acordat joi o autorizație de introducere pe piață condiționată (AIC) pentru vaccinul împotriva COVID-19 creat de Johnson & Johnson. Totodată, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a avizat favorabil al patrulea vaccin împotriva noului coronavirus, dând astfel undă verde cererii Johnson & Johnson de intrare pe piaţa UE.

Citeşte şi: Vaccinul Johnson & Johnson a primit undă verde de la Agenţia Europeană pentru Mediamente. Este al patrulea vaccin care intră pe piaţa comunitară UPDATE

După o evaluare amănunțită, Comitetul EMA pentru medicamente umane ( CHMP ) a concluzionat prin consens că datele privind vaccinul Johnson & Johnson sunt robuste și îndeplinesc criteriile de eficacitate, siguranță și calitate. Acesta este al patrulea vaccin recomandat în UE pentru prevenirea COVID-19.

Spre deosebire de vaccinurile de la Pfizer / BioNtech, Moderna şi AstraZeneca care au fost deja autorizate, pentru serul Johnson & Johnson este necesară o singură doză pentru imunizare şi poate
fi păstrat şi într-un frigider normal, potrivit rte.ie.

Un studiu clinic la nivel mondial a arătat că vaccinul Johnson & Johnson a fost 66% eficient în prevenirea diferitelor variante de coronavirus şi 85% eficient împotriva cazurilor severe. În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronavirusului. Experţii EMA analizează şi date de testare de săptămâni ca parte a unui proces continuu de revizuire. Aceasta înseamnă că producătorul va trebui să continue să transmită date despre efectele pe termen lung şi după ce a obţinut aprobarea vaccinului.

Citeşte şi: România suspendă preventiv o săptămână vaccinarea cu lotul AstraZeneca care a creat probleme în Italia

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT