O catastrofă mai mare decât Covidul face ravagii în toată lumea. Avertismentul ONU

În timp ce toată planeta este concentrată pe pandemia de Covid, care a lovit omenirea cu mai mult de un an în urmă, o altă catastrofă face chiar mai multe victime zi de zi.
Filip Stan
13 mart. 2021, 12:40
O catastrofă mai mare decât Covidul face ravagii în toată lumea. Avertismentul ONU

O catastrofă cu care omenirea se confruntă de zeci de ani nu a fost rezolvată încă, deşi face mult mai multe victime decât pandemia de Covid, iar pentru a-i pune capăt nu este nevoie de vreun vaccin, ci doar de un comportament mai responsabil al fiecăruia dintre noi.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat joi în cadrul Consiliului de Securitate că fără o ”acţiune imediată”, ”milioane de persoane” sunt expuse la ”foamete şi moarte” în întreaga lume, relatează AFP.

”Şocurile climatice şi pandemia de COVID-19 alimentează” riscul, a subliniat el în timpul unei reuniuni a Consiliului organizată de Statele Unite privind legătura dintre foamete şi securitate. Potrivit secretarului general al ONU, în circa 30 de ţări ”peste 30 de milioane de oameni sunt aproape de a fi declaraţi în situaţie de foamete”.

”Mesajul meu este simplu: dacă nu hrăniţi oamenii, hrăniţi conflictele”, a insistat Antonio Guterres, denunţând responsabilitatea omului în cauzarea acestei situaţii.

”Foametea şi foamea nu mai sunt o chestiune de lipsă de alimente. Acum sunt în mare parte fabricate de om – şi folosesc termenul în mod deliberat”, a precizat responsabilul ONU, potrivit căruia ”în secolul XXI nu este loc de foamete”.

O catastrofă cu zeci de milioane de victime poate fi evitată

Secretarul general al ONU a reamintit că ”la sfârşitul anului 2020, peste 88 de milioane de oameni sufereau de foame acută din cauza conflictelor şi a instabilităţii – o creştere de 20% într-un an”.

”Proiecţiile pentru 2021 indică o continuare a acestei tendinţe înspăimântătoare”, a avertizat el, notând că aceste studii ”arată o intensificare şi extindere a crizelor foamei în Sahel şi Cornul Africii şi accelerarea lor în Sudanul de Sud, Yemen şi Afganistan.

”Pentru a preveni o catastrofă pentru 34 de milioane de femei, bărbaţi, fete şi băieţi” ONU şi agenţiile sale au lansat un apel la ”mobilizare urgentă” pentru a furniza ”5,5 miliarde de dolari de resurse suplimentare”, a spus Antonio Guterres, conform Agerpres.

El a anunţat crearea la Organizaţia Naţiunilor Unite a unei ”echipe speciale la nivel înalt pentru prevenirea foametei”, la care vor contribui reprezentanţi ai Programului Alimentar Mondial (PAM) şi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Citeşte şi: O navă comercială iraniană, vizată de un atac „terorist” în Marea Mediterană

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
"Suedia nu e FCSB!" Marcel Pușcaș trage semnalul de alarmă: Băluță și Bancu, la națională parcă joacă alt sport
Capital.ro
Când primesc pensionarii banii în octombrie. Calendarul plăților pe card și prin poștaș
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte