O asistentă îşi strigă amarul: Noi n-am mai luat concediu de luni bune, iar alţii se întorc din concedii şi ne spun că nu există COVID

Asistenta-şefă a Secţiei ATI de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, Simona Penteleiciuc, face o constatare amară. În timp ce cadrele medicale nu au mai beneficiat de o zi de concediu de luni întregi, de la debutul pandemiei, sunt o mulţime de oameni care se întorc din concedii şi le aruncă în faţă că acest virus nu există. Asta în timp ce alţi oameni suferă şi mor din cauza infecţiei.
Romania TV
31 aug. 2020, 05:50
O asistentă îşi strigă amarul: Noi n-am mai luat concediu de luni bune, iar alţii se întorc din concedii şi ne spun că nu există COVID

”Trebuie să ne protejăm non-stop şi peste tot unde ajungem. E dureros când noi stăm, ne chinuim cu pacienţii. E mult atâtea luni fără zile de concediu, fără zile libere şi alţii merg în concediu şi ne spun că acest coronavirus nu există şi că ei nu au încredere în ce li se spune. Noi vedem zilnic cum mor oamenii, vedem cum suferă, vedem cum nu pot să respire, practic, nici măcar ajutaţi de aparate. E foarte greu”, spune asistenta Simona Penteleiciuc într-o postare pe Facebook.

Citeşte şi Cum arată mâinile medicilor după o zi în combinezoanele ANTI-COVID. IMAGINI ŞOCANTE

Potrivit raportării de duminică, în secţia de Terapie Intensivă sunt internate 16 persoane.

În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara sunt internate peste 130 de persoane. De la debutul pandemiei şi până în prezent, în acest spital s-au înregistrat 100 de decese.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
George Russell a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: Lewis Hamilton, pe locul 7 în Baku
Capital.ro
Traian Băsescu îl apără pe Siegfried Mureșan în fața criticilor: Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte