FMI a fost „deranjat” de decizia CSAT de a amâna listarea la bursă a unor noi acţiuni ale Transgaz

Fondul Monetar Internaţional a fost "deranjat" de decizia Consiliul Superiror de Apărare a Ţării (CAST) de a amâna listarea la bursă a unor noi acţiuni ale companiei de stat Transgaz Mediaş (TGN) şi au fost "un pic mai vehemenţi", spune secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu.
Romania TV
15 nov. 2012, 10:19
FMI a fost

„Hotărârea CSAT de a nu mai privatiza pachetul de acţiuni de la Transgaz, i-a deranjat şi, în fine, au fost un pic mai vehemenţi. Este o problemă strategică, toată lumea trebuie să ţină cont de acest organ (CSAT – n.r.)”, a afirmat Traicu într-o conferinţă de presă. Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au convenit, la începutul lunii noiembrie, să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea unor acţiuni Transgaz, apreciind că momentul actual nu este prielnic.

La acel moment nu au apărut însă informaţia că vânzarea unui pachet suplimentar de acţiuni la Transgaz ar fi fost amânată printr-o decizie a CSAT.

În ceea ce priveşte CFR Marfă, însă, oficiali ai ministerului Transporturilor au aafirmat atunci că procedura de vânzare a operatorului feroviar a fost întreruptă şi nu va putea fi finalizată până la sfârşitul anului întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT.

Transgaz este deja listat la bursă, iar suplimentarea titlurilor pe piaţa de capital printr-o nouă ofertă ar fi trebuit să aibă loc în acest an, potrivit angajamentelor anterioare ale Executivului faţă de FMI.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce au făcut jucătorii Angliei imediat după egalul cu Ghana de la Cupa Mondială. Ce frumuseți i-au așteptat în tribune
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Orașul din România în care cei mai mulți români și-ar dori să locuiască. A depășit Clujul și Bucureștiul
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?