Primarul din Bistriţa, confirmat cu COVID-19. A fost internat de urgenţă la spital

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a fost confirmat cu coronavirus. S-a testat la cerere, iar acum se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.
Romania TV
01 sept. 2020, 12:49
Primarul din Bistriţa, confirmat cu COVID-19. A fost internat de urgenţă la spital

Primarul a fost la serviciu luni, însă de marţi toate responsabilităţile îi vor reveni unuia dintre viceprimari, a anunţat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Ruşti.

„Am fost informaţi de domnul primar că este în concediu medical şi că domnul viceprimar Gelu Muthi va prelua prerogativele dânsului pe perioada aceasta. Vom face tot ceea ce Direcţia de Sănătate Publică ne va transmite. Deocamdată, nu avem niciun fel de semnal din partea direcţiei, aşa că nu avem de ce să nu funcţionăm”, a Mihai Ruşti pentru Agerpres.

Situaţia COVID-19 din România. Record de decese şi de pacienţi internaţi la ATI în ultimele ore

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate noi 1.053 de cazuri de coronavirus. De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat un număr-record de decese (60) şi un număr-record de pacienţi aflaţi la Terapie Intensivă (522).

Până în momentul de faţă, pe teritoriul României, au fost confirmate 88.593 de cazuri pozitive de coronavirus. 38.454 de pacienţi au fost vindecaţi şi 3.681 de oameni au decedat.

Citiţi şi BILANŢ CORONAVIRUS 1 septembrie 2020. Prima lună de toamnă începe cu record de decese şi record de pacienţi la ATI

DailyBusiness
Andreea Bostănică a primit un cadou de lux de 300.000 de euro. Influenceriţa are doar 20 de ani FOTO
Spynews
Povestea cuplului londonez care a renunțat la carierele de succes din Marea Britanie pentru a locui pe Riviera Franceză. De ce au luat această decizie
Bzi.ro
Irina Columbeanu, dispusă să se angajeze în România! Ce a determinat-o să ia această decizie
Fanatik.ro
Câți bani a cheltuit Nicușor Dan în prima lună ca președinte. Costurile cu deplasările sale în străinătate în comparație cu Ilie Bolojan și Klaus Iohannis
Capital.ro
Doliu în televiziune. S-a stins cel mai iubit și celebru prezentator: Am fost uniți în jurul lui
Playtech.ro
Oraşele sufocate de turişti. Ajung aici de 36 de ori mai mulţi vizitatori decât localnicii, străzile nu mai fac faţă aglomeraţiei
DailyBusiness
Cât costă o cameră la hotelul din Mamaia al lui Gică Hagi în vara lui 2025. Tocmai a fost renovat!
Adevarul
„Dacă te uiți la acest videoclip, înseamnă că nu mai sunt”. Un propagandist rus a dezvăluit înainte de a muri abuzurile generalilor lui Putin
wowbiz.ro
Alertă maximă! A revenit CIUMA! Primul deces înregistrat în ultimii 18 ani! Autoritățile sunt ÎNGROZITE
Spynews
Geanina Ilieș, dezvăluiri din culisele interviului cu Jennifer Lopez! Ce subiecte a abordat prezentatoarea în discuția cu artista
Spynews
Polițiștii au descins la casa uneia dintre fostele iubite a lui Emil Gânj, bărbatul care ar fi ucis-o pe Anda. Când l-a văzut ultima dată. Femeia se teme pentru viața ei
Evz.ro
Florin Salam răsuflă ușurat. A scăpat de mari probleme
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
kanald.ro
Cod galben de vreme rea în România, de azi, ora 12:00! Lista zonelor afectate de ploi, grindină și vijelii
Cancan.ro
Pactul secret din spatele căsniciei lui Emmanuel Macron. De ce nu poate Brigitte să divorțeze până în 2027: 'Abia atunci va începe povestea adevărată!'
Playsport.ro
Zăcământul uitat care transforma România într-o superputere. Poate salva Europa de criza...
Capital.ro
Informație de ultimă oră despre Ion Iliescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Apariție electrizantă a Andreei Bălan. Imagini cu iubita lui Victor Cornea, în costum de baie
stirilekanald.ro
„Inima mea nu acceptă cât te-ai chinuit pe un pat de spital” Familia tânărului ucis de un luptător K1 își strigă durerea și cere să se facă dreptate
Horoscop zilnic pentru toate zodiile – 13 iulie 2025. O zi de duminică plină de surprize
MediaFlux
Anunț privind pensiile a 8 milioane de români! Creștere semnificativă în ultimele luni, anunță specialiștii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sex, sunet și destrămare lentă: de ce trebuie să vezi Daisy Jones and The Six