Adelina Pestriţu, primele declaraţii de pe patul de spital: „Am simţit o stare de oboseală foarte accentuată”

Adelina Pestriţu se află în aceste momente internată în spital, fiind testată pozitiv cu noul coronavirus. Vedeta a vorbit pe Instastory despre starea ei şi cum a decurs toată situaţia până să afle rezultatul testului.
Romania TV
02 sept. 2020, 10:31
Adelina Pestriţu, primele declaraţii de pe patul de spital:

Vedeta le-a mulţumit fanilor pentru mesajele de încurajare pe care le-a primit şi a mărturisit că în urmă cu o zi nu s-a simțit prea bine, prezenta stări de oboseală, iar treptat a început să-și piardă gustul și mirosul.

Dragii mei, știu că nu v-am obișnuit cu astfel de postări, dar așa e în viață, trecem prin toate, le ducem pe toate, ne mobilizăm și avem grijă, astfel încât să rămânem sănătoși indiferent de încercările vieții.

Ieri am simțit o stare de oboseală foarte accentuată și mi-am dat seama că nu pot să conduc, că ar trebui totuși să merg să mă odihnesc, am pus totul pe baza faptului că muncesc foarte mult și că poate căldura de afară m-a făcut să mă simt așa, dar ulterior am simțit că îmi pierd din puteri din ce în ce mai mult și am luat decizia să mă testez. Când m-am trezit am simțit că rămân fără gust și fără miros, nu a fost o senzație pe care am avut-o gust, totul s-a întâmplat treptat.

Mi-am făcut o cafea, am pus două lingurițe de miere și mi-am dat seama că începe să dispară gustul treptat, am mirosit cel mai puternic parfum din baie și mi-am dat seama că mirosul își face dispariția.”, a spus Adelina Pestrițu.

Adelina Pestriţu, după aproape 6 săptămâni de izolare: „Este o frică de necunoscut. Vom fi schimbaţi cu totul” 

Gabriela Cristea a răbufnit după ce Adelina Pestriţu a fost depistată cu Covid-19

Gabriela Cristea a răbufnit în această dimineaţă şi a postat un mesaj în care îndeamnă pe toată lumea să poarte mască.

Pandemia asta ne-a schimbat hotarele spirituale. Ne-a dus de la agonie la extaz, ca sa ne arunce iar in ghiarele abisului. Intr-o zi normala trecem prin toate starile cunoscute si mai adaugam cateva noi, care ne inspaimanta doar pentru nu stiam ca suntem capabili de ele. Il invocam pe Dumnezeu de parca e un personaj de film cu super eroi, cand solutia eate de fapt la indemana noastra; POARTA MASCA. Masca mea te protejaza pe tine, masca ta ma protejaza pe mine. Adelina Ioana Pestritu, sanatate multa!„, este mesajul transmis de Gabriela Cristea.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Vezi live tragerea la sorți pentru turul 2 preliminarii Conference League și află cu cine joacă FCSB și CFR Cluj. Ora de start a tragerii
Capital.ro
Pensionarii pot obține bani în plus la pensie. Veniturile care pot fi luate în calcul de Casa de Pensii
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă primești amendă de parcare în Bulgaria și nu o plătești. Ce riscă șoferii români în vacanță
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România se pot infecta
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece