Alexandru Rafila, anunţ terifiant despre evoluţia epidemiei COVID-19. „Dacă va mai creşte aşa, va fi depăşită capacitatea de îngrijire la ATI”

Medicul Alexandru Rafila a avertizat, miercuri, că se va ajunge la depăşirea capacităţii în secţiile de Terapie Intensivă dacă va continua creşterea zilnică a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus. Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii a precizat că "ne găsim într-o situaţie limită" şi în judeţele în care se fac puţine teste.
Razvan Mihalascu
17 mart. 2021, 23:08
Alexandru Rafila, anunţ terifiant despre evoluţia epidemiei COVID-19.

Dr. Alexandru Rafila susţine că „am putea să avem o radiografie mai apropiată de adevăr” dacă Direcţiile de Sănătate Publică şi-ar face treaba. Deputatul PSD a subliniat că „nu putem să luptăm cu extinderea bolii dacă nu ştim cazurile”.

„În ceea ce priveşte testarea, dacă Direcţiile de Sănătate Publică care nu reuşesc să testeze decât un număr mic de persoane şi-ar face treaba şi, în mod evident, n-am mai ajunge la doar zeci de cazuri pe zi testate în unele judeţe, atunci am putea să avem şi o radiografie mai apropiată de adevăr, pe de o parte, şi pe de altă parte şi o identificare activă a focarelor, şi eventual măsuri de sănătate publică sau non-farmacologice care să limiteze extinderea bolii.

Noi nu putem să luptăm cu extinderea bolii dacă nu ştim cazurile, iar accesibilitatea la testare este importantă. Am auzit o propunere – sigur, ea poate fi aplicată, să se testeze la farmacii. E foarte bine, dar cred că şi cabinetele medicilor de familie ar putea să constituie un loc unde oamenii să se testeze. Ei se testează acasă pentru că n-au unde să se testeze, să fim serioşi, nu merge nimeni Unitatea de Primiri Urgenţe, la un spital, dacă are o simptomatologie, să spunem, discretă şi atunci lucrurile scapă de sub control”, a declarat medical Alexandru Rafila, miercuri seară, la postul B1 TV, citat de News.ro.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Tânărul vaccinat anti-Covid cu două seruri diferite, din greșeală, dezvăluiri explozive: „S-au panicat. M-au întrebat dacă sunt de acord să treacă în sistem că mi s-a făcut tot Pfizer”

Alexandru Rafila, despre creşterea numărului de cazuri COVID-19. „În Bucureşti situaţia e la limită”

Medicul Alexandru Rafila a menţionat că nu trebuie blamaţi oamenii care se testează acasă, pentru că nu li s-au oferit alternative.

„Dacă nu le dai oamenilor soluţii, e foarte uşor să îi învinovăţeşti”, a afirmat Rafila, conform sursei citate.

Parlamentarul PSD susţine că suntem „într-o situaţie limită”.

„Evident, ne găsim într-o situaţie limită. Gândiţi-vă la o evoluţie cu o creştere de 20% a mediei în fiecare săptămână, media zilnică mă refer, am avut 4.000, 5.000, 6.000 de cazuri acum şi probabil dacă va mai creşte aşa câteva săptămâni, evident că va fi depăşită capacitatea de îngrijire în Terapie Intensivă. Eu vă spun în Bucureşti care e situaţia şi e la limită: avem mulţi pacienţi care ar trebui să fie la ATI la Balş şi nu au unde să meargă”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat miercuri circa 6.200 cazuri COVID-19 în ultimele 24 de ore în România după efectuarea a 27.983 de teste RT-PCR și 11.858 de teste rapide antigenice. La Terapie Intensivă sunt internaţi 1.266 de pacienţi. Cel mai mare număr de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-COV 2 este în Bucureşti – 1.245 în 24 de ore.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 17 martie. Aproape 6.200 de cazuri noi COVID. Capitala şi opt judeţe în scenariul roşu

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum se menține în formă Nadia Comăneci. Campioana de 63 de ani a dezvăluit secretul siluetei sale. „Eu nu alerg”
Capital.ro
Regulă pentru cei care au casă la curte. Vecinii cu gard comun trebuie să ceară permisiunea
Playtech.ro
Când vei plăti taxa pentru coletele de pe Temu sau Shein
Adevarul
Povestea scafandrului Constantin Scarlat, care a desenat țărmul nevăzut al Pontului Euxin
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
A murit Ionuț Americanu! Anunțul tulburător făcut de Cornelia, dansatoarea maneliștilor: „Nu-mi vine să cred”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Mândria lui Ion Țiriac Jr.: ”Cel mai bun complex rezidențial din Europa”. Cum arată ”bijuteria” holdingului condus de tatăl său
MediaFlux
Dispar aceste produse din toate magazinele din România!
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor