Pensionar DE LUX! Dumitru Dragomir încasează trei pensii de la stat în valoare de mii de euro

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care canidează acum pe listele PSD pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, beneficiază de nu mai puţin de trei pensii, potrivit propriei declaraţii de avere, publicată de Newsweek.
Romania TV
03 sept. 2020, 12:27
Pensionar DE LUX! Dumitru Dragomir încasează trei pensii de la stat în valoare de mii de euro

Fostul şef al LPF Dumitru Dragomir încasează de la stat trei pensii în valoarea de 206.400 de lei, potrivit sursei citate. Aşadar, lunar ar intra în conturile sale circa 3.500 de euro, adică peste 17.000 de lei.

Două dintre pensiile acestuia sunt cele de fost parlamentar şi cea pentru activitatea din cadrul Ministerului de Interne.

În afară de pensie, Dumitru Dragomir, poreclit „Corleone”, precizează că, în mai 2020, a vândut către o societate comercială neprecizată o vilă, pentru care a încasat 3,9 milioane de euro. La altă rubrică din declaraţia de avere apare o altă vânzare, tot o vilă, din Voluntari, pentru care a obţinut 110.000 de euro.

Banii însă nu apar în conturile sale, în care se află doar 218.000 lei și 210.000 euro, într-un cont din 2016.

Dumitru Dragomir are bijuterii și ceasuri de 100.000 de euro, o vilă de peste 500 mp și două apartamente, de 210 mp și 240 mp, precizează Newsweek.

Citeşte şi: Moţiunea a picat, guvernul Orban îşi răsplăteşte aliaţii. Membru PMP numit într-o funcţie importantă

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ilie Dobre, la un pas de moarte! A făcut preinfarct și a fost operat. Prima reacție a celebrului crainic radio. Exclusiv
Capital.ro
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Punctul de amendă se modifică în 2026. De când cresc amenzile pentru șoferi
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet