Eurodeputatul Victor Negrescu, în centrul dezbaterii europene privind digitalizarea educaţiei

Parlamentarul european Victor Negrescu este autorul unui raport foarte important asumat în această săptămână de Comisia de Educație din Parlamentul European, care solicită instituţiilor UE să sprijine direct digitalizarea educaţiei din România și din celelalte state membre. Negrescu a fost, de altfel, recent ales vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură și este raportor europarlamentar pe tema educației digitale.
Marius Neagu
03 sept. 2020, 16:25
Eurodeputatul Victor Negrescu, în centrul dezbaterii europene privind digitalizarea educaţiei

Materialul realizat de Victor Negrescu solicită Uniunii Europene intervenții consistente pentru sprijinirea sistemelor de învățământ europene și pentru reducerea inegalităţilor dintre statele membre sau din interiorul sistemelor naționale de educaţie, precum și alocarea pentru educaţie a 10% din fondurile prevăzute în Planul european de relansare, un sprijin major pentru sisteme cum este cel din România.

Se propune și ajutor pentru părinți, profesori și studenți – mai exact, programe europene şi naţionale, finanţate din fonduri europene, pentru a susține părinţii care îşi ajută copiii să facă faţă cerinţelor educaţiei online, instrumente care să sprijine profesorii în familiarizarea cu specificul educaţiei digitale și crearea unei Universităţi Online Europene.

Citeşte şi Europarlamentarul PSD Victor Negrescu acuză Guvernul. „Educaţia a devenit bătaia de joc a guvernanţilor. Şcolile nu au fost pregătite”

Propunerile incluse în acest document reprezintă așteptările și exigențele Parlamentului European, la începutul unei perioade extrem de importante când la Bruxelles se stabilesc direcțiile prin care dezvoltăm digitalizarea educației. Ca europarlamentar și cadru universitar, cunoscând bine problemele mari de acces la infrastructura digitală și înțelegând lecția crizei COVID-19, am pus un accent puternic pe nevoia de combatere a inegalităților și de sprijinire a grupurilor și regiunilor defavorizate„, susține Victor Negrescu.

Documentul de lucru propus de Victor Negrescu și asumat ca poziție a Comisiei CULT face în mai multe rânduri referire la situaţia din România, subliniind că este important ca multe dintre problemele cu care se confruntă sistemul educaţional, precum slaba dezvoltare a infrastructurii de specialitate, inegalitatea sau accesul limitat al elevilor la tehnologia digitală, să fie gestionate cu susținere de la nivel european. De altfel, europarlamentarul Victor Negrescu a fost unul dintre cei mai fermi susţinători ai creării de instrumente digitale adaptate pentru educaţie, fiind inițiatorul primei tablete educaţionale din România.

Documentul atrage atenția asupra importanței alfabetizării digitale la nivelul întregii societăți, dar și asupra protejării utilizatorilor de Internet, în special a tinerilor, în fața fenomenului „fake news”.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?