Noi condiţii pentru obţinerea vizei de flotant. Măsurile au intrat deja în vigoare

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat noi măsuri pentru acordarea vizei de flotant. Acestea au intrat deja în vigoare. Potrivit noilor reguli, solicitantul trebuie să locuiască mai mult de 15 zile la locuinţa secundară, trebuie declarat motivul stabilirii reşedinţei şi, dacă sunt mai multe cereri la aceeaşi adresă, se fac verificări. Dacă în urma verificărilor se constată că persoana respectivă nu locuieşte efectiv la adresa declarată, solicitarea de reşedinţă se respinge.
Romania TV
07 sept. 2020, 15:22
Noi condiţii pentru obţinerea vizei de flotant. Măsurile au intrat deja în vigoare

„Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reşedinţei. Acestea au fost transmise şi către Serviciile de Evidenţă a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate. Astfel, în toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor”, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei.

De asemenea, declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor.

„În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi:

1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă

2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

În situaţia în care, din verificările efectuate de către poliţişti rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”, a mai anunţat Dajbog.

Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte.

„Practic, se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă. Prin «număr mare de solicitări» se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară. Prin aceste măsuri se pot monitoriza îndeplinirea condiţiilor necesare pentru acordarea vizelor de reşedinţa pentru cetăţenii cu drept de vot şi verificarea legalităţii acestora, în cazul constatării unei evoluţii semnificative a numărului de persoane care îşi stabilesc reşedinţa intr-o anumită circumscripţie electorală”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAI.

Dajbog a precizat că aceste demersuri se circumscriu Planului General de Măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru buna desfăşurarea alegerilor locale din 27 septembrie.

„Ministerul Afacerilor Interne va lua toate măsurile din competenţă pentru desfăşurarea unui proces electoral corect, legal şi echidistant faţă de toţi competitorii politici”, a mai declarat Dajbog.

Citeşte şi Ministerul de Interne anunţă măsuri care vizează transporturile de marfă

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Fostul crainic al lui Dinamo a scăpat de închisoare după ce a abuzat sexual un minor. Decizia controversată a Curții de Apel
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Obligatoriu apa gratuită servită la masă în restaurante. „Exact cum se întâmplă în Franța, Spania, Italia și, practic, în toată Europa civilizată”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România răspunde la amenințările Iranului. Suntem acuzați de complicitate cu SUA în război
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?