Cele mai multe universităţi îşi vor desfăşura cursurile online. La cazarea în cămine, s-ar putea solicita teste COVID negative

Cele mai multe universităţi din România îşi vor desfăşura cursurile exclusiv online, la fel şi cele mai multe dintre seminarii. În schimb, la lucrările practice şi la laboratoare va fi necesară prezenţa fizică a studenţilor, a declarat pentru Agerpres preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu. Acesta a atras atenția că problema deschiderii căminelor studenţeşti este una extrem de acută, în unele cazuri fiind necesară prezentarea unui test COVID negativ.
Romania TV
08 sept. 2020, 13:19
Cele mai multe universităţi îşi vor desfăşura cursurile online. La cazarea în cămine, s-ar putea solicita teste COVID negative

În învăţământul universitar există o serie de particularităţi care diferenţiază acest nivel de învăţământ de învăţământul preuniversitar. Prima ar fi aceea a existenţei autonomiei universitare. Cea de-a doua ar fi faptul că în învăţământul superior avem ore de curs şi de aplicaţii. În învăţământul preuniversitar există ore. Cele mai multe universităţi, din această perspectivă, au luat decizia – la momentul la care vorbim, o să vedem ce se întâmplă până la deschiderea anului universitar -, de a derula exclusiv online partea de cursuri, de a derula în cea mai mare parte online partea de seminarii, iar aplicaţii, lucrări practice, laboratoare şi proiecte să se deruleze cu prezenţă fizică. Există şi alte universităţi, nu multe, care au luat deja decizia de a derula toată activitatea online. Este vorba mai ales de universităţile care nu au în planurile de învăţământ ore de laborator, lucrări practice sau proiect. Deci, este vorba despre universităţi care şcolarizează îndeosebi în programele de studiu încadrate în domeniul socio-uman”, a declarat pentru Agerpres preşedintele CNR.

Citeşte şi Liviu Pop: „Învăţământul din România nu este pregătit pentru sistemul hibrid. Este mult mai costisitor”

Sorin Cîmpeanu a atras atenția că o mare problemă la deschiderea cursurilor o va reprezenta redeschiderea căminelor studenţeşti. Unele universităţi, precum cea de Agronomie din Capitală, au decis să cazeze doar studenţi care vor prezenta la cazare un test COVID negativ.

A treia diferenţă este aceea că, în universităţile româneşti, în anul universitar trecut, au fost cazaţi aproape 100.000 de studenţi. În momentul de faţă, problema deschiderii căminelor studenţeşti este extrem, extrem de acută. În primul rând, va trebui să cazăm mai puţini studenţi, pentru a asigura regulile de distanţare. În al doilea rând, unele universităţi, precum este cea pe care o conduc – USAMV Bucureşti, au decis deja că vor caza doar studenţi care vin cu un test COVID negativ. Discutăm de acoperirea costurilor de testare pentru studenţii USAMV Bucureşti care vor fi cazaţi. Gândiţi-vă că este vorba despre sume foarte mari pentru o singură testare. Cazarea se face în zilele de 28 şi 29 şi 30 septembrie. Deci, pe parcursul a trei zile, vor fi testaţi toţi studenţii care au cereri de cazare„, a susţinut Sorin Cîmpeanu, care este şi rector al Universităţii de Agronomie.

Citeşte şi AN ŞCOLAR 2020-2021. A început haosul, o şcoală dintr-o comună cu ZERO infectaţi a ajuns în scenariul ROŞU „din greşeală”

Potrivit acestuia, în universităţi există spaţii de învăţământ şi cercetare mult mai generoase decât în învăţământul preuniversitar.

A patra particularitate ar fi aceea că în universităţile româneşti şi în universităţi, în general, există spaţii de învăţământ şi cercetare mult mai generoase decât în învăţământul preuniversitar. Deci, să spunem că problema este mai puţin acută în universităţi decât în învăţământul universitar, însă rămâne extrem de complicată problema cazării studenţilor în căminele studenţeşti în condiţii de siguranţă„, a mai susţinut Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că cele mai multe universităţi îşi vor deschide porţile pe 26 septembrie şi pe 1 octombrie, însă există şi universităţi care vor deschide anul universitar pe 14 septembrie, odată cu învăţământul preuniversitar.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Universitatea Craiova vrea să transfere de la Rapid! Jucătorul pe care Mihai Rotaru a pus ochii
Capital.ro
Retragerea de numerar de la bancomat. Greșeala care te poate lăsa fără bani chiar în fața ATM-ului. Ce trebuie să faceți imediat
Playtech.ro
300 de euro chiria pe lună pentru o mini căsuță departe de oraș. Cum arată una dintre cele mai comentate chirii din Cluj
Adevarul
SURSE Nicușor Dan amână desemnarea premierului. Tomac nu are majoritate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Numărul cazurilor de hantavirus crește alarmant! Ce spun specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
iamsport.ro
Emil Grădinescu acuză interferența Rusiei la Eurovision: ”E mâna Moscovei!” + Laude la adresa Alexandrei Căpitănescu: ”Lumea a mai uitat de manelele care ne otrăvesc sufletul și mintea”
MediaFlux
Pregătiri de război cu rușii la ”Poarta Focșani”. Trupele sunt gata să lupte ”chiar din această noapte”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți