„Noua Enciclopedie a României” va fi lansată marţi, la Academia Română

"Noua Enciclopedie a României", a cărei elaborare a început în urmă cu trei ani, va avea lansarea oficială marţi, de la ora 10.00, în Aula Academiei Române, în prezenţa preşedintelui instituţiei, Ionel Haiduc, şi a altor membri ai academiei şi personalităţi ale vieţii publice.
Romania TV
16 nov. 2012, 07:54

Potrivit site-ului Academiei Române, „Noua Enciclopedie a României” este „un proiect deschis”, care a avut, încă de la început, un ecou puternic în mediile academice şi universitare.

Începând din 2009 şi până în prezent, s-a desfăşurat faza pregătitoare a elaborării „Enciclopediei”, în cadrul căreia au avut loc peste 40 de dezbateri şi zeci de reuniuni tematice restrânse, consacrate unor capitole principale, ca, de exemplu, apele României, solul, subsolul, populaţia, patrimoniul cultural şi indicatorii statistico-istorici de la 1860 şi până în zilele noastre.

La aceste reuniuni au participat peste 300 de personalităţi ale vieţii ştiinţifice, culturale şi artistice din mai mult de 75 de instituţii academice şi universitare din ţară şi din străinătate.

La dezbaterile pentru elaborarea „Noii Enciclopedii a României” au participat, de asemenea, peste 70 de membri ai Academiei Române.

La evenimentul de marţi, din Aula Academiei Române, vor participa, alături de membri ai instituţiei, fostul premier român Petre Roman şi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Joao Paulino, fratele geamăn al lui Joao Paulo, interviu despre venirea în SuperLiga, Cupa Mondială 2026 și FCSB: ”Să jucăm în aceeași echipă e mereu bine”
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
O plajă din Bulgaria, preferată de mulți români, a fost închisă din cauza contaminării cu E. coli
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?