Prima zi de şcoală: Şeful ISJ Sibiu, încurajări pentru elevi şi părinţi: „Îl vom avea alături pe El, pe Hristos, care a biruit moartea”

În prima zi de şcoală, care coincide şi cu marea sărbătoare a Înălţării Sfintei Cruci, inspectorul şcolar general din Sibiu a invocat ajutorul primit de la Divinitate în lupta elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice cu noul coronavirus. Profesorul Alexandru Dumbravă i-a îndemnat pe părinţi şi elevi să păşească cu curaj către şcoli, cu încredere în puterea lui Dumnezeu, dându-le asigurări că profesorii vor face totul ca orele să se desfăşoare în siguranţă, informează Agerpres.
Romania TV
14 sept. 2020, 08:04
Prima zi de şcoală: Şeful ISJ Sibiu, încurajări pentru elevi şi părinţi:

La peste 1.700 de ani de la momentul în care semnul crucii i-a apărut împăratului Constantin ca semn al victoriei, ne pregătim şi noi să răzbim asupra îndoielilor care ne frământă, asupra senzaţiei de neputinţă pe care, în ultimul an, am exersat-o parcă mai mult decât oricând. Ne adunăm curajul, credinţa, iubirea de semeni, nădejdea că, asemeni altor momente de cumpănă, şi acest moment va fi depăşit cu bine. Nu vom fi singuri ci, alături de noi, va fi El, Hristos, cel care, pe cruce, a biruit moartea. Nu suntem singuri ci, în numele educaţiei, ne dăm mâna elevi, părinţi, dascăli, autorităţi, oameni care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noştri„, a transmis inspectorul şcolar general pe site-ul IŞJ Sibiu.

Profesorul Alexandru Dumbravă îi sfătuieşte pe elevi să fie conştiincioşi la învăţătură, dar să nu uite să se şi joace şi să îşi facă şi prieteni la şcoală. Totodată, inspectorul a subliniat importanţa adaptării la vremurile pe care le trăim. 

Citeşte şi PRIMA ZI DE ŞCOALĂ. Cum se desfăşoară cursurile la clasa I într-o şcoală din Bucureşti: jumătate dintre elevi din clasă, jumătate acasă

Dragi părinţi şi elevi, vă îndemn să păşiţi cu curaj şi încredere către şcoli. Primii, pentru a ne aduce comoara voastră cea mai de preţ pentru a v-o spori. Ceilalţi, pentru a învăţa nu doar tainele scrisului, cititului, socotitului sau o mulţime de lucruri interesante, ci şi pentru a vă face prieteni, pentru a socializa, pentru a descoperi că, adesea, chiar şi în cele mai ciudate timpuri, viaţa există în jurul nostru şi este plină de farmec şi frumuseţe. Desigur, adesea sunt şi primejdii care ne pândesc. Important este să învăţăm să le evităm, să respectăm regulile care ne ţin în viaţă, să ne respectăm pe noi şi pe cei din jur. Bucuraţi-vă de experienţa întoarcerii la şcoală, adaptaţi-vă la vremurile pe care le trăim, învăţaţi şi nu uitaţi să vă şi jucaţi. Vă suntem alături, cel mai adesea, nu doar pentru câteva zile sau ani de şcoală, ci pentru toată viaţa, suferind sau bucurându-ne de drumul vostru prin viaţă„, a mai spus Alexandru Dumbravă.

Şeful IŞJ Sibiu mai spune că profesorii au reuşit să facă minuni în efortul lor de redeschidere a şcolilor.

Dragi colegi, în ultimele zile, mai mult decât oricând, aţi dat dovada sufletelor voastre pline de iubire şi de generozitate. Mai mult decât oricând, aţi stat până la ceas târziu în noapte pentru a găti o cale sigură celor ce vor veni la şcoală. Mai mult decât oricând, aţi uitat de familiile de acasă şi, în fiecare unitate de învăţământ, aţi muncit împreună ca nişte echipe adevărate, de care sunt mândru. V-aţi suflecat mânecile, v-aţi adunat curajul şi aţi făcut, de foarte multe ori, minuni„, a completat Alexandru Dumbravă. 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Mihai Stoica l-a făcut praf după Real Madrid – Inter 2-1: „Ești tu șmecher și faci o asemenea prostie”
Capital.ro
Vara nu se dă dusă din România. Ce arată prognoza pentru începutul lui octombrie și cum se anunță iarna
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Adeverință pentru pensia de urmaș 2026. Actele care trebuie depuse în această lună
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului