Zeci de şcoli din ţară au intrat în scenariul roşu, după ce profesorii şi elevii au fost confirmaţi cu COVID

Mai multe şcoli din ţară îşi desfăşoară cursurile online, după ce profesorii şi elevii din unităţile de învăţământ au fost confirmaţi cu coronavirus. 
Filip Stan
16 sept. 2020, 11:34
Zeci de şcoli din ţară au intrat în scenariul roşu, după ce profesorii şi elevii au fost confirmaţi cu COVID

Cursurile la Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu” din Suceava se vor desfăşura exclusiv online, timp de 14 zile, începând de miercuri, după ce şase cadre didactice au fost depistate cu noul coronavirus, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.

El a spus că, luni, cadrele didactice au fost testate, iar o parte au primit deja rezultatul, printre cele confirmate cu COVID-19 fiind directorul şi directorul adjunct ai colegiului.

Potrivit primarului, în unitatea de învăţământ se vor lua toate măsurile impuse de normele siguranţă sanitară în vigoare, iar DSP Suceava desfăşoară o anchetă epidemiologică.

Tot de miercuri, Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” din Fălticeni va funcţiona după scenariul roşu, după ce au fost confirmate patru cazuri de infectare cu noul coronavirus la două cadre didactice, la directorul şi directorul adjunct al unităţii liceale.

Conform purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, de la începutul lunii septembrie şi până în prezent, în judeţ au fost depistate cu noul coronavirus 39 de angajaţi din învăţământul preuniversitar, dintre care 32 de cadre didactice.

Alte două cadre didactice din Timişoara, dar şi un administrator de şcoală, diagnosticaţi cu COVID-19

La Liceul „W. Shakespeare” din Timişoara a fost depistată cu COVID-19 o a doua învăţătoare, după ce prima a fost confirmată în urmă cu o zi. De asemenea, a fost confirmat un caz la un cadru didactic la Şcoala Gimnazială nr. 25 din Timişoara. În total, în judeţul Timiş, şase cadre didactice s-au infectat cu noul coronavirus, dar şi un administrator.

„Ieri (n. r. – marţi) au fost testate cadrele didactice de la Liceul Shakespeare, cele din învăţământul primar. După ce am constatat că un cadru a fost testat pozitiv şi încă unul a stat acasă pentru că în familie se afla cineva pozitiv, s-a convenit testarea tuturor cadrelor didactice de la învăţământul primar. Din cele 10 cadre, unul a fost testat pozitiv, este deja acasă, în carantină, celalalte sunt negative. DSP a făcut aseară ancheta epidemiologică, direcţiunea nu ne-a anunţat că mai sunt şi alte cadre contacţi care să stea acasă. Acolo sunt 6 clase de învăţământ primar care vor sta acasă, pentru că 6 învăţătoare nu pot să vină la şcoală. Două săptămâni vor sta acasă şi vor face activităţi online”, a explicat Inspectorul şef al ISJ Timiş, Marin Popescu.

16 cadre didactice, cinci elevi şi o studentă, confirmaţi cu COVID-19 la Constanţa

Şaisprezece cadre didactice de la unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa au fost confirmate cu COVID-19, patru angajaţi din rândul personalului auxiliar, cinci elevi şi o studentă fiind, la rândul lor, diagnosticaţi cu infecţie cu noul coronavirus.

În urmă cu două zile erau confirmate cu COVID-19 un număr de 14 cadre didactice din judeţul Constanţa.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Sorin Mihai, a vorbit, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre două dintre cazurile din rândul elevilor.

El a afirmat că este vorba de un elev de clasa a VIII-a de la Şcoala numărul 30 din municipiul Constanţa.

„Spuneam de Şcoala 30, unde ni s-a adus la cunoştinţă în cursul dimineţii de ieri că un copil care nu a venit la şcoală este infectat Covid şi acum este internat în judeţul Ialomiţa. De acolo a fost o întreagă discuţie. Copilul respectiv un elev de clasa a VIII-a. S-a jucat în cursul săptămânii trecute cu alţi doi copii care erau fraţi, unul dintre ei fiind elev la Colegiul Pedagogic, iar celălalt tot la Şcoala 30. A fost o discuţie dacă se impune scenariul trei. Nu, pentru că e aceeaşi situaţie, contactul de contact, care nu presupune o periclitare”, a anunţat Sorin Mihai.

Opt elevi ai Colegiului Naţional Militar Craiova au COVID-19. Aceştia vin din judeţele Buzău, Gorj, Olt şi Mehedinţi. Elevii au fost testaţi înainte de începerea anului şcolar, la sosirea în cămine. 6 dintre elevi au fost confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2 în data de 12 septembrie. Ultimele două cazuri au fost confirmate în seara zilei de 15 septembrie. 470 de elevi au fost testaţi la sosirea în cămine.

Citeşte şi Ce se întâmplă dacă un profesor se infectează cu COVID. Patru scenarii posibile

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup! România joacă împotriva celor mai tari echipe din handbal la Bucureşti! Totul despre competiţia din Sala Polivalentă - Fanatik.ro
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se oprește apa caldă în București! Cât durează întreruperea și ce sectoare vor fi afectate
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică. Lista oficială cu propunerile de miniștri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte