Schimb dur de replici Merkel-Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au avut un schimb dur de replici vineri, în cursul unui forum germano-rus, la Moscova, despre cazul celor două tinere din cadrul grupului Pussy Riot încarcerate.
Romania TV
16 nov. 2012, 17:59
Schimb dur de replici Merkel-Putin

În cursul acestui forum al unor reprezentanţi ai societăţii civile din cele două ţări, Merkel s-a întrebat în faţa preşedintelui rus cu privire la condamnarea celor două membre ale grupului Pussy Riot la doi ani de închisoare pentru o „rugăciune punk” anti-Putin, cântată în februarie într-o catedrală din Moscova.

Trebuia, oare, ca cele două femei să fie trimise la închisoare? Nu ştiu. Nu ştiu dacă acest lucru s-ar fi întâmplat la fel în Germania”, a declarat Merkel, în contextul în care condamnarea celor două femei, confirmată în apel în octombrie, când a treia a fost eliberată, a suscitat critici dure în Occident.

Vizibil iritat de remarcile cancelarului, Putin a declarat că Pussy Riot sunt „antisemite” şi a apreciat că nu este posibil să fie „susţinute”.

Se pare că Putin se referă la o acţiune din 2008 a grupului contestatar şi pentru libertate Voina, din care tinerele făceau parte la vremea respectivă, care a regizat un spectacol despre spânzurarea unor homosexuali, evrei şi imigranţi, într-un supermarket, aparent cu scopul de a provoca.

Ministrul german de Externe Guido Westerwelle s-a pronunţat luni pentru un „dialog critic deschis” cu Moscova, iar deputaţi conservatori şi liberali, la putere în Germania, au îndemnat anterior Guvernul Merkel, într-o moţiune dezbătută în Parlament, la Berlin, să se angajaze în favoarea unei sporiri a democratizării în Rusia.

Merkel este însoţită de opt miniştri şi aproximativ zece patroni de întreprinderi care au participat la consultări ruso-germane la Kremlin, dominate de probleme economice, Germania fiind al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, după China.

Acorduri bilaterale urmează să fie anunţate vineri seara. Un oficial din cadrul companiei ruse de căi ferate a declarat pentru AFP că un contract privind achiziţionarea a aproximativ 700 de locomotive de la gigantul german Siemens urmează să fie semnat vineri.

Acces refuzat în Duma de Stat

Criticile germane la adresa Rusiei s-au multiplicat înaintea vizitei lui Merkel, deputaţi germani declarându-se „deosebit” de îngrijoraţi de măsuri recente adoptate împotriva unor opzanţi ai regimului rus, într-o moţiune dezbătută în Bundestag.

Moscova a fost iritată de critici formulate de către însărcinatul misiunii pentru Rusia din cadrul Guvernului german, Andreas Schockenhoff, care a participat la pregătirea acestei moţiuni.

Un semn al tensiunilor între cele două ţări este faptul că lui Schockenhoff i-a fost interzis accesul în Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma de Stat). Astfel, oficial german nu s-a putut întâlni cu niciun oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, potrivit biroului său, cu sediul la Berlin.

Kremlinul a depus eforturi în vederea minimizării unor critici cu privire la probleme referitoare la libertăţi. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a pus aceste critici pe seama alegerilor legislative prevăzute anul viitor în Germania.

Miza schimburilor comerciale ruso-germane, care ating suma de 87 de miliarde de dolari, constituie o „plasă de siguranţă” pentru relaţiile dintre cele două ţări, a apreciat Peskov.

„Cu o bază atât de solidă, putem fi liniştiţi” în privinţa relaţiilor între Moscova şi Berlin, a subliniat el.

Putin, un vorbitor de germană şi fost agent KGB în Germania de Est, şi-a rezervat la Berlin prima vizită întreprinsă într-o ţară occidentală, la 1 iunie, imediat ce a revenit la Kremlin, după ce anterior a deţinut două mandate de preşedinte în perioada 2000-2008 şi unul de premier, de patru ani.
 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova a fost făcut. ”Peste 5 milioane de euro”
Capital.ro
UE pregătește o nouă schimbare pentru încălzirea locuințelor. Proprietarii ar putea avea reguli noi în următorii ani. Ce se întâmplă cu centralele pe gaz și păcură
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Pensia comunitară, beneficii în plus pentru români. Casa de Pensii anunță procedura completă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România