Marian Godină, revoltat după ce nepoţelul lui, care suferă de autism, nu a mai fost primit la şcoală: „Sunteţi o ruşine a umanităţii”

Marian Godină este extrem de revoltat, după ce, nepoţelul său, în vârstă de şase ani, nu a mai fost primit la şcoală, din cauza faptului că suferă de o formă de autism. Mai mult decât atât, a început un "război" cu doamna învăţătoare, pe care o numeşte "rușine a umanității".
Romania TV
18 sept. 2020, 07:02
Marian Godină, revoltat după ce nepoţelul lui, care suferă de autism, nu a mai fost primit la şcoală:

Cum cizmarul umblă cu ghetele rupte, la fel am procedat și eu.

În timp ce m-am implicat pentru a ajuta, cu ajutorul vostru, desigur, zeci de copii cu probleme financiare ori medicale, din rușine sau din prostie, niciodată nu am pomenit despre situația uneia dintre surorile mele.

Sora mea are un băiețel de 6 ani. Pe Sebi. Situația lor financiară nu e deloc una bună, locuiesc în chirie, sora mea muncește, dar nu îi poate asigura chiar totul. Adică la fel cum am crescut mulți dintre noi.

Nici ea nu s-a gândit vreodată să-mi ceară să o ajut cu ceva, am fost crescuți și educați să nu cerem pentru noi nimic.

Nici azi dimineață, când m-a sunat abia vorbind, nu a făcut-o ca să îmi ceară ajutorul, ba chiar a insistat să rămână între noi și mi-a spus că m-a sunat doar pentru că simțea nevoia să vorbească cu cineva care să o liniștească.

Nepoțelul meu, Sebi, suferă de tulburări de spectru, mai exact de o formă de autism.

Cu o săptămână în urmă, i-au cumpărat un costum și l-au pregătit pentru începerea clasei zero. Pe grupul familiei de whatsapp, unde suntem toți cei cinci frați, a pus și poze cu Sebi la costum, zâmbind și mândru că începe școala.

După prima zi de școală, când s-au dus să-l ia, învățătoarea i-a zis că nu-l mai poate primi, că ceilalți copii nu-l acceptă, că unii părinți se gândesc deja să-și mute copiii și că ar fi bine să repete grădinița.

A doua zi, Sebi s-a trezit și a întrebat de ce nu mai merge la școală, pentru că sora mea a înțeles că acolo nu-l mai poate duce.

După ziua în care nu a fost la școală, învățătoarea a ținut să o sune pe sora mea și să îi spună că „vaai, să știți că așa s-au bucurat copiii că nu a mai venit Sebi la școală!”

La punctul ăsta deja tremuram de nervi. Am întrebat-o cum o cheamă pe această doamnă învățătoare, însă sora-mea mi-a repetat că nu vrea să facă tam-tam și că voia doar să vorbească cu mine, să se mai liniștească și că nu are importanță cum o cheamă pe învățatoare.

Pentru mine chiar are, așa că am aflat rapid că pe doamna învățătoare, de la Școala Generală nr. 11 din Brașov, o cheamă Pirpiliu Ana-Maria.

Domna Pirpiliu, v-ați ales tare greșit profesia, pentru mine sunteți o rușine a umanității.

De ce oare ați simțit nevoia să o mai și sunați să-i spuneți cât de mult s-au bucurat copiii că nu a mai venit Sebi la școală? Între noi fie vorba, asta e o „vrăjeală ieftină”.

Sora mea e un om blând, dar spre nefericirea dumneavoastră, are un frate care se va zbate și se va ocupa să fiți reclamată până la minister.

Pentru că noi așa am fost învățați, să ne avem ca frații.

Legat de Sebi, încă nu știu cum vom proceda, mi-e clar că la acea școală nu se va mai putea întoarce. Aștept sfaturi„, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.

Cum cizmarul umblă cu ghetele rupte, la fel am procedat și eu. În timp ce m-am implicat pentru a ajuta, cu ajutorul…

Publicată de Marian Godina pe Joi, 17 septembrie 2020

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Halucinant! Fanii lui Feyenoord au distrus un apartament din București după ce au pierdut cu FCSB! Imagini incredibile cu olandezii
Capital.ro
Jantele și roțile care sunt interzise. Șoferii pierd dreptul de a mai circula cu mașina. Unde se aplică deja legea
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
Anunțul ANAF privind plata taxelor. Cine trebuie să achite și câți români au făcut asigurare de sănătate DATE EXCLUSIVE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul