Doi fraţi, de 7 şi 3 ani, record mondial după ce au urcat pe un munte de peste 3000 de m: „A fost distractiv şi înfricoşător”

În luna iulie, doi fraţi, Freya (7 ani) şi Jackson Houlding (3 ani), au devenit deținătorii recordului mondial după ce au urcat pe Piz Badile (3,308 m), un munte de 10.000 de paşi care se află la granița Elveției cu Italia.
Romania TV
20 sept. 2020, 05:48
Doi fraţi, de 7 şi 3 ani, record mondial după ce au urcat pe un munte de peste 3000 de m:

Aventura copiilor pe munte a fost îndrumată de părinţii lor, Leo şi Jess. Întreaga familie a petrecut o noapte într-o colibă alpină și două nopți au dormit în adăposturile bivacurilor.

Potrivit Sky News, Jackson a devenit cea mai mică persoană care a ajuns pe vârful muntelui, fiind ajutat de mama sa, iar Freya a devenit cea tânără persoană care a urcat pe munte fără ajutor.

„Fiica mea a urcat singură şi a fost foarte impresionant. Abia a împlinit șapte ani săptămâna trecută„, a declarat Leo Houlding pentru Sky News.

Potrivit lui Leo, mare parte din călătorie, soția sa l-a purtat pe Jackson în spate, iar el a cărat toate echipamentele de camping și mâncarea familiei.

La sfârșitul călătoriei, Leo a spus că cei doi copii au primit o surpriză specială: dulciuri.

„A fost foarte bine, mi-a plăcut când am urcat singur”, a explicat micuțul Jackson. „Mi s-a părut foarte distractiv și cu adevărat înfricoșător. Sunt foarte mândră„, a adăugat sora lui.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cristi Balaj explică de ce Universitatea Craiova nu a primit penalty după contactul dur dintre Elisor și Hegedus. Exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea: Cristela Georgescu poate ieși președinte! Lista de atuuri a soției lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Cât curent consumă, de fapt, încărcătorul lăsat permanent în priză. Calculul pe un an
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Rusia și Ucraina au convenit asupra unui armistițiu! Anunțul lui Trump
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte