Nelu Tătaru: „PSD a lăsat o visterie goală, depozite goale, fără arme, fără a putea riposta în faţa unei pandemii”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, critică PSD pentru faptul că a lăsat ”o visterie goală, depozite goale”, iar în aceste condiţii Guvernul liberal a fost nevoit să lupte ”fără arme, fără a putea riposta într-oprimă etapă în faţa unei pandemii”.
Romania TV
20 sept. 2020, 08:21
Nelu Tătaru:

Acum aproape un an de zile preluam guvernarea, nu se gândea nimeni la pandemie. Acum, după 10 luni de zile, arătăm că am gestionat o pandemie găsind de la predecesorii noştri, Partidul Social Democrat, o visterie goală, depozite goale, fără arme, fără a putea riposta într-o primă etapă în faţa unei pandemii.

În acelaşi timp, am putut vedea că dacă promisiunile celor dinaintea noastră – în opt ani de zile opt spitale regionale – am reuşit în zece luni să semnăm contracte de finanţare pentru trei spitale regionale, ei nereuşind nimic”, a afirmat Nelu Tătaru duminică la o dezbatere electorală organizată de PNL la Iaşi.

El a promis că institutul de boli cardio-vasculare de la Miroslava este ”o perspectivă viabilă, pe care cu siguranţă o vom realiza”.

Mă uit la oportunitatea pe care o avem astăzi, este o oportunitate mare. Venim după un an greu dar venim după un an în care ne-am călit. (…) Faptul că un an cu 21% în Parlament  ne-a făcut să putem trece cu brio ne face să credem că pe 28 vom vedea că suntem destul de mulţi care conducem comunităţile noastre”, a adăugat Nelu Tătaru.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
După Aymen Boutoutaou, FCSB mai pregătește un transfer de răsunet! Mihai Stoica: „E cel mai bun jucător care a venit în România!”
Capital.ro
Românii din această țară sunt direct vizați de aceste schimbări. În ce condiții vor putea ieși la pensie
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România