Elevii şcolilor din Bucureşti în care vor fi amenajate secţii de votare vor face CURSURI ONLINE timp de trei zile

Elevii şcolilor din Capitală, în care vor fi amenajate secţii de votare pentru alegerile locale din 27 septembrie, vor face cursurile online timp de trei zile, a anunţat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. În schimb, grădinițele și școlile care nu devin secții de votare nu își suspendă cursurile.
Romania TV
23 sept. 2020, 07:45
Elevii şcolilor din Bucureşti în care vor fi amenajate secţii de votare vor face CURSURI ONLINE timp de trei zile

În perioada 25 – 29 septembrie, activitatea didactică în unitățile de învățământ desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online„, a anunţat Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.

„Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem on-line. Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020.
În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC 5545/2020″, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Cursurile „față în față” vor fi reluate în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către comitetele județe/al municipiului București pentru situații de urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.

Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul educației și cercetării a avut-o cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

Ministerul Educaţiei: 303 şcoli au intrat în scenariul roşu

Alegerile locale vor avea loc în data de 27 septembrie 2020. 

 

Şcolile vor putea decide dacă vor face cursurile faţă în faţă pentru toate clasele, chiar dacă localitatea este în scenariul 2

Reprezentanții părinților au trimis oficial ministerelor Educației și Sănătății o serie de propuneri de modificare a ordinului comun cu regulile de organizare a școlilor și grădinițelor. Printre schimbările cerute de Federația Asociațiilor de Părinți se numără posibilitatea ca elevii și profesorii să interacționeze, profesorii să poată corecta un caiet în clasă, să poată merge printre bănci, scrie edupedu.ro.

Posibilitatea interacţiunii profesor-elev prin deplasarea elevului la tablă şi a profesorului la banca elevului, acordarea către școală a puterii de a decide să cheme la cursuri față în față și alte clase în afara celor din ciclul primar și din ani terminali chiar dacă localitatea este în scenariul 2 – sunt câteva dintre propunerile oficiale transmise Ministerului Educației de către părinți, pentru modificarea ordinului comun semnat alături de Ministerul Sănătății.

Citeşte şi: Patru elevi de la trei şcoli diferite din sectorul 4, confirmaţi cu COVID. Toate cadrele didactice vor fi testate

O altă modificare cerută de părinți este ca „celor care nu vor să poarte mască să li se dea posibilitatea să învețe de acasă”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți (FNAP-IP).

Modificările cerute de reprezentanții părinților:

  • Orice părinte, inclusiv al copiilor sănătoşi, să poată opta pentru on-line, exercitându-şi dreptul la prevenţie pentru sănătatea copiilor şi a membrilor familie – având în vedere că decizia este descentralizată la nivelul CA, astfel de cereri ale părinţilor pot fi aprobate ţinând cont de dotarea şcolilor (posibilitatea de transmitere a lecţiilor on-line) şi, de asemenea, de dotarea personală pentru susţinerea învăţării on-line.
  • Sistem de învățare hibrid (S2) – posibilitatea de rotaţie a subgrupelor de elevi la 1-2 săptămâni în funcţie de decizia Consiliul de Administrație, cu aprobarea doar a Inspectoratelor Școlare Județene și a Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP), fără reunirea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
  • Elevilor care sunt on-line (explicaţie: este posibil ca echipamentul folosit să nu asigure calitatea transmisiei audio-video) sau lipsesc să li se pună la dispoziţie, pe platforma folosită de către școală, materialul didactic suport al lecţiei predate, la sfârşitul zilei – întrucât recuperarea materiei de la colegi poate fi incompletă sau cu greşeli sau complet lipsă.
  • Utilizarea manualelor de pe platforma pusă la dispoziţie de către MEC (www.manuale.edu.ro) astfel încât să ajutăm şi la reducerea greutăţii ghiozdanului.
  • Suplimentarea personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic astfel încât să poată fi respectate condiţiile din ordinul comun nr. 5.487/1.494/2020.
  • Angajarea unui administrator de reţea la nivelul fiecărui ISJ, care să vină în sprijinul fiecărei unități de învățământ, ori de câte ori este nevoie.
  • Reglementarea modului de justificare a absenţelor din cauza defecţiunilor tehnice (defecţiune dispozitiv, lipsă electicitate, lipsă semnal internet) – atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.
  • Posibilitatea unității de învățământ de a decide, pentru clasele care nu sunt în ciclul primar şi ani terminali, să opteze pentru Scenariul 1 (cu ore față în față), cu condiţia respectării distanţării din punct de vedere fizic, chiar dacă localitatea/judeţul este în S2.
  • Eliminarea păstrării distanţării din punct de vedere fizic în microbuzele şcolare dacă timpul de deplasare nu depăşeşte 15 minute, cu respectarea numărului de locuri din microbuz şi obligatoriu purtarea măştii.
  • Atenţie la modul în care directorii unor unități de învățământ interzic elevilor posibiliatea de a veni cu sandwich şi apă potabilă de acasă
  • În mediul exterior din cadrul UI (curtea şcolii), cu asigurarea distanţării de 1,5 m, elevii să poată renunţa la mască.
  • Posibilitatea interacţiunii profesor-elev prin deplasarea elevului la tablă şi a profesorului la banca elevului.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Rinat Ahmetov, investitor la o echipă din România? Miliardarul și-a trimis managerul la Guvern. Planul celui mai bogat ucrainean
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de locuințe și terenuri. Legea stabilește limite clare chiar și pentru bunul propriu
Playtech.ro
Țările europene unde românii își cumpără tot mai multe case de vacanță. Prețurile încă sunt accesibile
Adevarul
Cum să cureți chiuveta din bucătărie: ghid complet pentru o scurgere fără mirosuri și bacterii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Legea Salarizării se schimbă. Lista cu veniturile pe care le vor câștiga magistrații, profesorii, militarii, polițiștii și medicii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi