Victor Slav dă în judecată STATUL român: „A fost ACUZAT pe nedrept de consum de droguri”

Victor Slav a luat o decizie radicală împotriva statului român.
Romania TV
26 sept. 2020, 17:39
Victor Slav dă în judecată STATUL român:

În urmă cu un an, Victor Slav a fost oprit de Poliție la un control de rutină, pe Autostrada București – Ploiești, iar în urma testării cu aparatul Drug-Test, vedeta a ieșit pozitivă la consumul de cannabis. Atunci, polițiștii i-au deschis dosar penal și i-au luat permisul de conducere. 

Convins de faptul că nu consumase nimic, Victor Slav a încercat să facă lumină în acest caz și să demonstreze tuturor că nu a consumat substanțe interzise. Într-un final, a reușit să arate că aparatul Drug-Test a dat un rezultat fals-pozitiv în cazul lui, iar acum este decis să obțină în instanță despăgubiri colosale, pentru că imaginea sa a fost afectată.  

Potrivit unor surse judiciare, citate de cancan.ro, în urmă cu câteva zile, Victor Slav a înregistrat, pe rolul  Tribunalului București, împotriva statului român, prin Ministerul Finanțelor, o acțiune de reparare a prejudiciului provocat de erorile judiciare. În plus, fostul prezentator al Kanal D intenționează să ceară daune materiale uriașe, de ordinul miilor de euro.

”Victor a fost ferm convins că rezultatul este eronat. El nu a consumat substanțele indicate de Drug Test. A reușit să demonstreze acest lucru și acum și-a recăpătat permisul de conducere. A fost acuzat pe nedrept”, a dezvăluit un apropiat al acestuia.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș îi ia apărarea lui Radu Drăgușin după 0-4 la debut: „Malen și Dybala nu sunt Bîrligea și Boutoutaou!”
Capital.ro
Statul dă 500 de lei pentru rechizite în anul școlar 2026-2027. Cine sunt cei care vor primi banii și când se depun cererile
Playtech.ro
Analizele medicale gratuite s-ar putea face fără goana de la începutul lunii. Ce vrea să schimbe CNAS
Adevarul
Jaf ca în filme la Londra: Trei români au săpat un tunel spre un magazin de bijuterii
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”
MediaFlux
Rusia pregătește un posibil atac asupra NATO! Directorul CIA, vizită secretă la Moscova pentru a-l avertiza pe Putin
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat