Unde este internată Mioara Roman. ”Nu e azil, este ca un hotel de cinci stele. O tratează ca pe o regină”

Oana Roman a dorit să clarifice situația în care se află mama sa, totul după ce s-ar fi zvonit că a internat-o în azil. Vedeta a ținut să precizeze că este vorba despre un centru de recuperare de lux.
Alina Costache
30 mart. 2021, 17:04
Unde este internată Mioara Roman. ”Nu e azil, este ca un hotel de cinci stele. O tratează ca pe o regină”

Unde este internată Mioara Roman. Vedeta s-a arătat afectată de faptul că s-a înțeles că și-ar fi internat mama într-un azil și a ținut să clarifice unde este de fapt mama sa. Reacția vedetei a venit după ce a primit mai multe mesaje, prin care fanii îi atrag atenția că și-ar fi abandonat mama la azil, conform fresh24.ro.

De fapt, Mioara Roman se află internată într-un centru de recuperare de lux, care costă între 2.500 și 4.000 de euro pe lună. Mama Oanei Roman este tratată în centrul de lux după ce necazurile vârstei au ajuns-o. În ultimele luni, aceasta a suferit două intervenții chirurgicale, prima fiind o operație de colecist, iar ulterior și-a  scos un lipom infectat.

Mama Oanei Roman a diagnosticată cu Parkinson si are mâna dreaptă paralizată. Din aceste motive, Oana Roman a decis să își interneze mama timp de o lună într-un centru de tratament de lux. Aceasta a precizat că mama se simte exact ca într-o vacanță.

Citește și: Florin Călinescu, mărturisiri dureroase despre familie: „Bunicul a murit la Stalingrad, nu i-au adus rămăşiţele acasă”

Unde este internată Mioara Roman. Mama Oanei Roman este tratată ca o regină

“Lumea mă acuză că am internat-o pe mama la azil. Este ca un hotel de 5 stele. Nu are nicio legătură cu conceptul comunist când ne gândim la un azil. Oamenii aceia trăiesc în condiții de 5 zile. Au etaj special pentru cei care nu se pot deplasa. Nu e azil. Este un centru care livrează și astfel de servicii. Mama va sta o lună, dacă mai este nevoie va mai veni acasă, și după 1-2 săptămâni va merge iar până își va îmbunătăți starea. Pentru ea e ca o vacanță pentru că de un an nu a mai ieșit nicăieri. Am protejat-o foarte mult”, a declarat Oana Roman pentru Antena Stars.

Mai mult decât atât, Oana a postat pe Facebook mai multe fotografii cu centrul de lux, fiind un centru de recuperare de lux pentru seniorii cu probleme de sănătate.

“Centrul este la 10 minute de casa mea. E foarte încântată și îmi zice mereu când o sun că o tratează ca pe o regină. Tot personalul știu cine este mama și spun că sunt impresionați. Este lux, ca un resort de 5 stele. Am vrut pentru ea să primească îngrijirile cele mai bune. Nu știu exact cum i-au făcut programul, ei fac totul foarte organizat”, a mai spus Oana Roman.

Citește și: Pepe rupe tăcerea referitor la Oana Zăvoranu. Cum a prins-o că îl înşela cu Tudy: „Vorbeam cu ea la telefon, în spatele lor”

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Singurele zodii care atrag prosperitatea și norocul în viața lor după 22 august. Momente de vis, împăcări și reușite mari pentru ele
Capital.ro
ITP 2025. Reguli pentru inspecția tehnică periodică. Nu o poți face la orice stație ITP
Playtech.ro
Nicuşor Dan, cadou total neobişnuit în vacanţa prin România! Ce i-a oferit un român preşedintelui, rămâi mască
Adevarul
Tipul de legumă care face minuni împotriva cancerului. Câte grame din aceste plante miraculoase trebuie să mâncăm zilnic
wowbiz.ro
ABSOLUT ȘOCANT! Tinerii care și-au pus capăt zilelor împreună pe A1 s-au logodit chiar înainte de tragedie! Georgiana a apucat să publice imaginile cu inelul primit de la Cătălin, alături de un mesaj CUTREMURĂTOR
Evz.ro
Codul Muncii, rescris. Modificări cu impact direct asupra angajaților și angajatorilor
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ea este femeia de 44 de ani ucisă de soț, chiar în fața fetiței lor. Silvana Dăogaru era o profesoară apreciată în Craiova 😢
iamsport.ro
Negocierile cu Ianis Hagi au picat definitiv! Jucătorul a insistat să primească un salariu de 2.000.000 de euro
MediaFlux
EXCLUSIV 400 de lei la pensie pentru 2,5 milioane de seniori. Ministerul Muncii confirmă plata în 2025
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi