Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”: „Ar fi nevoie de circa 29.000 de cadre didactice”

Federația sindicală “Spiru Haret”, scrisoare către premierul Orban pentru suplimentarea masivă a numărului de profesori: E nevoie de 29.000 de cadre didactice și peste 8.600 de alți salariați, altfel “școlile riscă să devină focare Covid-19".
Romania TV
01 oct. 2020, 12:26
Federaţia Sindicatelor din Educaţie

Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” i-a transmis premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă în care susține că, în contextul pandemiei, în învățământ “ar fi nevoie de circa 29.000 de cadre didactice și peste 8.600 de alți salariați – personal didactic auxiliar și nedidactic”, nu doar plusul de 500 de cadre didactice, prevăzut deja printr-o hotărâre de guvern.

“Din cauza lipsei de personal, școlile riscă să devină focare Covid-19”, afirmă organizația sindicală în scrisoarea semnată de președintele Marius Nistor. “Spiru Haret” afirmă că își bazează solicitarea pe datele primite de la organizațiile teritoriale și inspectorate din 25 de județe și din minicipiul București.

Raportat la aceste cifrele calculate de acestea, „în actualul context pandemic, cele 500 de posturi reprezintă o picătură în ocean”, afirmă scrisoarea, potrivit căreia „din cauza blocării angajărilor, multe dintre unitățile de învățământ sunt obligate să constituie formațiunile de studiu peste limita maximă prevăzută de lege, mai ales în condițiile creșterii numărului de elevi în marile aglomerări urbane”.

Textul integral al scrisorii deschise: 

„Din cauza lipsei de personal, școlile riscă să devină focare COVID-19

Domnule Prim-Ministru, Ludovic Orban,

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” a semnalat încă din luna august deficitul de personal cu care se confruntă unitățile de învățământ și a solicitat efectuarea, în regim de urgență, a demersurilor necesare pentru a permite angajarea personalului indispensabil aplicării măsurilor de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Rezultatul a fost apariția HG nr. 765/2020, prin care numărul total de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, inclusiv învăţământul special, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, a crescut la 285.960 de posturi, față de 285.460 câte erau anterior. Deci, un plus de doar 500 de posturi.

Potrivit unei analize realizate de FSE „SPIRU HARET” la nivelul a 25 de județe și al municipiului București, pe baza datelor primite de la organizațiile teritoriale și de la inspectoratele școlare, ar fi nevoie de circa 29.000 de cadre didactice și peste 8.600 de alți salariați – personal didactic auxiliar și nedidactic. Raportat la aceste cifre, în actualul context pandemic, cele 500 de posturi reprezintă o picătură în ocean.

Domnule prim-ministru, din cauza blocării angajărilor, multe dintre unitățile de învățământ sunt obligate să constituie formațiunile de studiu peste limita maximă prevăzută de lege, mai ales în condițiile creșterii numărului de elevi în marile aglomerări urbane. De asemenea, deficitul de personal nedidactic pune în pericol siguranța tuturor celor din unitate: copii și salariați.

Dacă nu veți suplimenta urgent și semnificativ numărul de posturi din învățământul preuniversitar de stat, riscați să transformați unitățile de învățământ în focare de infecție, ceea ce va conduce la o transmitere în masă, accelerată, a bolii.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT