Cu ce se ocupă soţia lui Emil Boc şi ce salariu câştigă lunar

Deși toată țara îl cunoaște pe Emil Boc, nu mulți știu lucruri despre soția lui, Oana, cea care îl susține în cariera politică de ani de zile. Primarul Clujului foarte activ în viața politică, însă preferă să-și țină viața personală cât mai departe de ochii curioșilor.
Romania TV
02 oct. 2020, 14:18
Cu ce se ocupă soţia lui Emil Boc şi ce salariu câştigă lunar

Emil și Oana Boc au devenit soț și soție în urmă cu 26 de ani și au împreună două fete, Cezara și Patricia.

Oana Boc, soția fostului premier, este lector univ. dr. la departamentul de Limba română şi lingvistică generală din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a continuat după terminarea studiilor, în 1993. Ce a determinat-o să aleagă meseria de profesor a declarat chiar ea, în cadrul unui interviu acordat pentru campuscluj.ro.

„În fiecare zi mă întâlnesc cu tineri plini de entuziasm, îndrăgostiţi, pentru care viaţa nu este o rutină, ci o permanentă descoperire a unor întrebări esenţiale, în fiecare zi mă întâlnesc cu căutători de sens, cu exploratori ai unor spaţii ştiinţifice sau ai unor lumi imaginare, astfel încât fiecare zi este o amintire care îmi rămâne întipărită în minte”, spunea Oana Boc.

Veniturile Oanei Boc se știu încă de acum câțiva ani. În 2016, avea un salariu de aproximativ 3.200 de lei pe lună la Universitatea Baabes Bolyai, potrivit okmagazine. Emil Boc a trecut într-o declarație de avere că soția lui a obținut în perioada ianuarie-mai 2016 un venit de 16.394 de lei. În 2015, Oana Boc a primit pentru tot anul 37.958 de lei.

 

 

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici a bătut recordul Campionatelor Europene! Calificare senzațională în marea finală a probei 100 metri liber de la Paris
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat