Cum apare depresia la copii. Semne care ar trebui să ne îngrijoreze

Puţin probabil ca până la vârsta de 8-10 ani să putem vorbi despre depresie în cazul copiilor. Din practica de cabinet, aş spune că primele semne apar nu mai devreme de 10-12 ani. La vârste mai mici avem mai degrabă semne de indispoziţie, iritabilitate sau nelinişte.

Copilul este mai iritabil decât de obicei, manifestă furie sau ostilitate exagerate, este mai tot timpul plictisit, începe să se confrunte cu o serie de probleme la şcoală – absenteism sau rezultate slabe la învăţătură.

Cel mic începe să–şi piardă interesul pentru activităţi care în trecut îi făceau plăcere, începe să scadă în greutate, pot apărea tulburări de somn sau agitaţie psihomotorie. În cazul copiilor ceva mai mari, 10-12 ani, se adăugă și o stimă de sine scăzută sau vină excesivă şi gânduri iraţionale, chiar gânduri de suicid.

Un lucru important de subliniat este faptul că această simptomatologie ar trebui să fie prezentă și observată de către părinți, cel putin timp de două săptămâni consecutiv. Aceasta perioada ar fi “barometrul” care săne conducă la supoziţia că ar putea fi vorba de un episod depresiv şi nu doar o stare de disconfort trecătoare.

În unele cazuri, simptomatologia poate fi diferită în funcţie de vârstă şi sex. La băieţii de vârstă şcolară mică apar discuţii cu teme de suicid, iar fetele au stări de anxietate şi idei de persecuţie.

Cel mai adesea depresia ar putea fi “punctul de întâlnire”, pe de o parte, al unor vulnerabilităţi genetice, pe de altă parte, al unui mod de gândire dezadaptativ şi iraţional atunci când copilul se confruntă cu evenimente de viaţă negative. Fiecare om se naşte cu nişte predispoziţii sau vulnerabilităţi. Dacă pe lângă acestea, familia sau mediul social vine să întărească un anumit tipar negativ de gândire şi relaţionare, atunci putem intui rezultatul.

Pentru că vorbim de copii cu vârste de până la 10-12 ani, rolul părinţilor sau al persoanelor apropiate este semnificativ. Să luăm un caz concret: copilul a luat o notă mică, vine acasă împovărat de frică şi ruşine, iar tatăl sau mama îl ceartă. Mai mult, îl compară cu colegul care a luat 10. Discursul interior al copilului va fi, cel mai probabil, următorul: ”Părinţii mei au dreptate. Nu sunt bun de nimic. Sunt un ratat. Aşa voi fi toată viaţa!”.

De cele mai multe ori, acest discurs nu este auzit de părinţi, pentru că nu este rostit cu voce tare. De aici şi până la gândurile iraţionale, care prind contur în mintea celor mici, nu mai este decât un pas:

• Nu merit să fiu iubit.

• Sunt lipsit de valoare.

• Orice aş face, nu voi reuşi.

• Nimic nu-mi iese, oricât m-aş strădui.

• La ce este bună viaţa?

Cu un asemenea discurs interior este greu să porneşti în viaţă, mizând pe cartea optimismului!

Dacă vorbim de un episod depresiv major la copil, cu siguranţă că va fi vorba şi de un tratament medicamentos prescris de medicul psihiatru. Pe termen lung aş recomanda ca, în paralel cu acest tip de tratament, să se opteze şi pentru psihoterapie, în funcţie de nevoile fiecărui copil în parte.

Personal încurajez foarte mult ca în cabinetul psihologului să fie prezent şi părintele, în unele cazuri împreună cu copilul sau doar el singur. Credinţele sau gândurile disfuncţionale de care povesteam, pot fi înlocuite cu gânduri funcţionale şi credinţe bazate pe realitate. Important este ca întreaga familie să facă aceste schimbări, nu doar copilul.

Părinţii pot întări sau descuraja, prin propriul comportament, aceste vulnerabilităţi ale copiilor. De exemplu, părinţii ar trebui să înţeleagă că, atunci când ceva este greşit, penalizăm comportamentul şi nu persoana. Spunem “Ai făcut ceva greşit. Hai să îndreptăm” şi nu “Tot ce faci este greşit. Nu eşti bun de nimic!”.

Ar fi bine să putem transmite copiilor noştri că noi îi iubim oricum. Uneori, îi iubim vesel, alteori îi iubim supărat. Dar de iubit, îi vom iubi mereu!

Netratată la timp, depresia poate avea efecte colaterale: probleme de relaționare, izolarea de ceilalti, probleme școlare. Dacă problemele rămân netratate și se acutizează, se poate ajunge și la abuz de substanțe sau comportamente suicidare.

Ca viitori adulți, copiii care s-au confruntat cu o depresie netratată în copilarie, cel mai probabil, vor dezvolta relații interpersonale deficitare, probleme în relația de cuplu sau probleme de natură medicală.

Nu ar fi de neglijat nici comorbiditățile care pot apărea: tulburări de anxietate, tulburări de comportament sau abuz de substanțe.

Tocmai de aceea, este foarte important să rămânem conectați, în mod conștient, cu copiii noștri. Furtuna nu apare niciodată din senin. De cele mai multe ori apar mai întâi norii. Să le fim alături copiilor noștri și pe timp senin, dar și pe timp mai puțin prielnic. Nu de puține ori, copiii preiau tensiunile și stările conflictuale din familie. Și le “trăiesc” sau le interiorizează în felul lor, așa cum știu ei sau așa cum pot ei. În cabinet, le încurajez pe mame, spunându-le că, dacă ele sunt bine, atunci și copilul este bine.

psihoterapeut G. Enea