Ponta cere să se adreseze Parlamentului pe tema Consiliului European şi bugetului UE

Primul-ministru Victor Ponta a trimis câte o scrisoare celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului prin care le solicită permisiunea de a se adresa plenului reunit în legătură cu problematica legată de Consiliul European care va dezbate bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, au declarat surse parlamentare citate de Mediafax.
Romania TV
19 nov. 2012, 12:23
Ponta cere să se adreseze Parlamentului pe tema Consiliului European şi bugetului UE

Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc luni, 19 noiembrie, începând cu ora 19.00 (la Camera Deputaţilor, sala „Barbu Catargiu”, nivel P1), informează biroul de presă al Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că tema reprezentării României la Consiliul European poate face obiectul unei dezbateri parlamentare, el arătând că USL examinează posibilitatea de a convoca marţi o şedinţă de plen reunit pe acest subiect.

„Eu cred că acest subiect major al poziţiei României la Consiliul European poate să facă conţinutul şi al unei dezbateri parlamentare. Examinăm posibilitatea de a face mâine o şedinţă a Camerelor reunite pe acest subiect. Propun asta colegilor mei, vom vedea care este decizia”, a spus Antonescu.

El a arătat că USL a convocat pentru marţi grupurile sale parlamentare în şedinţă comună pentru a stabili de principiu poziţia USL faţă de reprezentare şi de convocarea unui plen reunit.

Victor Ponta i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu ca la Consiliul European să-şi facă datoria faţă de români şi să susţină propunerea de buget făcută de către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso amintind că, joi, amândoi au convenit că propunerea de buget a lui Herman van Rompuy este inacceptabilă.

Ponta l-a avertizat pe preşedinte că este dator să servească interesele României, nu pe cele ale celor care l-au ajutat în vară să rămână preşedinte în pofida votului dat la referendum. „De ce nu m-a lăsat să merg la Bruxelles? Că are datorii acolo (…) Eu nu i-am făcut nimic preşedintelui. L-am lăsat să-şi exercite atribuţiile prevăzute de Constituţie, dar şi pe cele pe care i le-au domnul Augustin Zegrean, doamna Motoc, doamna Cojocaru”, a comentat primul-ministru.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Istvan Kovacs îl arbitrează pe Lionel Messi! Al doilea meci pentru român la CM 2026
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Turiști români, lăsați fără bani și bagaje în Grecia. Zonele unde au fost raportate cele mai multe incidente
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?