Rectorul UMF Tg Mureş: „Nu vrem pe soclu, dar nici împroşcaţi cu huiduieli groteşti”

Reacția medicilor la protestele din fața spitalelor: „Suntem stupefiați, am ajuns, din eroi, torționari. Să vedem ce o să urmeze”. O nouă luare de poziţie vine de la rectorul UMF Tg. Mureş.
Alina Costache
06 apr. 2021, 19:56
Rectorul UMF Tg Mureş:

Rectorul UMF Tg Mureş, dr. Leonard Azamfirei, susţine că suprasolicitarea profesională, fizică şi emoţională la care este supus personalul medical, inclusiv sub presiunea străzii, duce la cazuri precum cel al tânărului rezident de la Timişoara, el adăugând medicii nu îşi doresc să fie declaraţi eroi sau să fie urcaţi pe un soclu, însă nici să fie prăbuşiţi în „huiduieli groteşti”, anunță AGERPRES.

„Zilele acestea am primit cu toţii trista veste a morţii fulgerătoare a unui tânăr medic rezident ATI de la Spitalul Judeţean Timişoara, care lucra pe o secţie ATI, suport COVID. Suprasolicitarea profesională, fizică şi emoţională la care este supus personalul medical, mai ales în ultima perioadă, sub presiunea străzii şi a nedreptelor reproşuri şi acuzaţii primite, îşi spune cuvântul (…) M-au revoltat în ultimele zile anumite manifestări care au promovat ura împotriva personalului medical şi culpabilizarea acestuia. În faţa unui spital municipal manifestanţii strigau: ‘Hoţii!’, ‘Asasinii!’. Pe Facebook proliferează postări care susţin că pacienţii infectaţi cu COVID-19 sunt ucişi de ‘protocoalele criminale ale OMS’, prin complicitatea ‘eroilor din linia întâi’. Un medic nu îşi doreşte să fie declarat erou pentru munca sa, ci doar respectat. Nu are nevoie să fie urcat pe un soclu, dar nici să fie prăbuşit în huiduieli groteşti sau să devină ţinta frustrărilor sociale. Medicii nu sunt instrumente ale sistemului politic”, a afirmat rectorul UMF Tg Mureş, dr. Leonard Azamfirei, într-o postare pe Facebook.

Proteste anti-restricţii în faţa spitalelor. Medici: Suntem stupefiați! Am ajuns din eroi, torționari, criminali, asasini
Nu a fost singurul medic cu astfel de reacţie. Simin Florescu, managerul Spitalului Matei Balș: „Din punctul de vedere al atitudinii față de personalul medical și auxiliar, noi suntem stupefiați, uitându-ne cum am ajuns din eroi torționari, criminali, asasini. Să vedem ce o să urmeze. Toți colegii mei și cu mine nu mai privim decât un pic amuzați la aceste etichete, pentru că vom continua să ne facem profesia, indiferent cum suntem etichetați. Dar la un moment dat devine dureros să-ți petreci ziua în spital, nopțile, și apoi să fii etichetat criminal, psihopat, terorist. Noi nu facem decât să vindecăm sau să ameliorăm”.

Ștefan Lazăr, medic la Spitalul Victor Babeș: Încerc să le spun celor care spun că masca e un lucru rău să pună în balanță masca cu sufocarea. Asta pățesc acești oameni. E unul dintre cele mai îngrozitoare moduri de a muri. O spun în mod direct. Ar trebui, fiecare în sinea lui, să ne gândim un pic. Tot ce înseamnă restricții sunt lucruri care încearcă să ne protejeze, să tragem câteva luni până trecem de limanul acesta. Noi suntem la maxim, peste maxim nu se poate.

Bogdan Dinu, medic primar medicină de urgență, Spitalul Floreasca: Suntem toți oameni, și eu aș vrea să stau mai mult cu copilul, să merg în concediu. Nu vă spun de când n-am mai avut concediu. Din păcate, diferența e că noi nu avem timp să lăsăm armele jos.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Cine este „Regele Ciolanului”, cel care i-a „încăierat” pe dinamoviștii Andrei Nicolescu și Mircea Rednic: „Au zis că sunt pe primul loc! I-am bătut pe nemţi cu ciolanul”
Capital.ro
Horoscop 13 octombrie. Ziua răsturnărilor de situație: zodiile care vor simți că nimic nu mai merge după plan
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT