Dan Barna, optimist în privinţa celor mai recente restricţii: „Ar trebui să avem o ameliorare a situaţiei din sistemul sanitar în maximum o lună”

Vicepremierul României, Dan Barna, este optimist în privinţa celor mai recente măsuri restrictive. El crede că rezultatele vor fi vizibile în câteva săptămâni, maximum o lună. De asemenea, Barna a făcut precizări referitoare la paşaportul de vaccinare, dând asigurări că atunci când acesta va fi implementat în Europa, şi românii vor avea acces la el.
Oana Anghel
06 apr. 2021, 22:45
Dan Barna, optimist în privinţa celor mai recente restricţii:
Dan Barna. Sursa FOTO: Facebook Dan Barna

Dan Barna restricţii. Totodată, Barna face apel la cetăţeni să fie în continuare vigilenți, tocmai pentru a putea trece mai repede peste această perioadă dificilă.

Dan Barna restricţii. Vicepremierul prognozează ameliorarea situaţiei din sistemul sanitar

Pare că am reușit să fim într-o zonă de plafon. Să vedem când o să o ia la vale.  Nu-mi permit să lansez un termen pentru că nu am aceste informații și nu vreau să speculez. Rezultatele le urmăresc în fiecare zi. În momentul în care numărul persoanelor depistate pozitiv în urma testelor începe să scadă, să scadă presiunea pe ATI sau la internare atunci asta este… Sper să se întâmple în următoarele două sau trei săptămâni. Maxim o lună! Ar trebui să avem o ameliorare a rezultatelor pentru că avem aceste măsuri. Pare că am reușit să menținem o linie de stabilitate”, a declarat vicepremierul României, Dan Barna, la Digi24.

Legile justiţiei nu sunt „motiv de supărare” pentru preşedintele Iohannis

Dan Barna a negat că preşedintele Iohannis ar avea vreo nemulţumire legată de legile justiţiei, aşa cum s-a speculat în presă.

Situaţia e mai… e ca la Radio Erevan. Legile Justiţiei sunt în consultare publică de şase luni. Colegii de la PNL le-au primit, liderii de grup şi de la Senat şi de la Cameră le-au primit, deja sunt două săptămâni de când Stelian Ion le-a trimis aceste legi, Stelian Ion a anunţat de la tribuna Parlamentului dezbaterile pe SIIJ, pe Secţia specială. (…) Astăzi însă, în şedinţa de coaliţie, am clarificat, ca să nu mai fie niciun fel de echivoc, să nu mai avem aceste mesaje distonante„, a declarat Dan Barna la Digi24.

Citeste si Dan Barna îi ia apărarea fostului vânzător de telefoane propus de USR vicepreşedinte al ANAF: „Nu văd de ce ar fi ruşinos. Și eu am vândut semnal de cablu în bloc. CV-ul este adecvat”

El a subliniat că ministrul Justiţiei va avea „discuţii şi consultări” cu specialiştii din partidele din coaliţie, pentru a „trece încă o dată în revistă toate nuanţele şi toate elementele unde ar putea să existe puncte de vedere diferite„. Acesta a precizat că nu se pune problema că legile justiţiei să fie propuse spre adoptare „fără consultare„.

Dan Barna s-a referit, totodată, la nemulţumirile unor liberali cu privire la faptul că ministrul Justiţiei nu a discutat cu partenerii de coaliţie.

Este o chestiune de proces, nu este o chestiune de fond. Şi este, da, dragii noştri colegi, lucrurile acelea erau la îndemână, le aveaţi, dar nu am venit să vă şi spun: vă rog frumos, uitaţi-vă în ele. Cam despre asta e vorba. Este o chestiune de proces, firească„, a adăugat Dan Barna.

Cum se va folosi pașaportul de vaccinare în România: „Va fi o dovadă că persoana nu e un pericol”

Vicepremierul Dan Barna a precizat că pașaportul de vaccinare nu va fi un pașaport formal, ci va reprezenta o dovadă că deţinătorul „este sigur din punctul de vedere al riscului de a purta în mod activ boala”. Totodată, copreşedintele USR-PLUS a adăugat faptul că România va adopta decizia unică stabilită în Uniunea Europeană în ce privește acest pașaport.

Conform poziției premierului, domnia sa a comunicat că nu consideră un pașaport de vaccinare ca fiind util în perioada următoare, dar lucrurile sunt mai complicate decât un pașaport în sensul de un ceva, un document, pentru că la nivelul întregii Europe, și în România primim o hârtie când ne vaccinăm, care poate fi privită fix ca un pașaport de vaccinare, e o dovadă a vaccinării. Chestiunea nu e dacă ai sau nu ai un anumit document. Chestiunea e cum poți să dovedești sau cum vom dovedi că nu mai suntem un pericol pentru comunitate.

Aici sunt mai multe variante – fie varianta numită pașaport de vaccinare, adică un document sau un cod QR pe telefon, de exemplu, prin care se confirmă că ai primit o doză sau două doze, fie ai un test negativ dacă e vorba de o perioadă foarte scurtă, fie vorbim de situația în care ai trecut prin boală și ai un nivel de anticorpi ridicat care echivalează cu efectul unui vaccin.

Aceste lucruri, pe măsură ce campania va progresa, vor deveni în mod firesc necesare și utile (…) Problema apare dacă statul dă o decizie și spune „cine n-are pașaport nu mai poate să meargă la grădiniță, școală, restaurant sau altundeva”. Atunci ar fi o problemă pentru că ar fi România vaccinaților cu România nevaccinaților. Aceasta este poziția premierului, și e o poziție corectă, nu poți să faci o astfel de separare.

Citeste si Ludovic Orban vrea ridicarea restricţiilor de Paşti: „E un eveniment de importanţă capitală”

Dacă în toată Europa se va ajunge la un astfel de pașaport, dacă fi asumată la nivelul țărilor europene, eu sunt foarte convins că și România va merge în direcția aceea nu datorită chestiunii de decizie politică, ci chestiunii foarte practice – vrei să călătorești? Poți să stai în carantină sau poți să ai această dovadă, stai câteva ore în aeroport și mergi mai departe„, a explicat Dan Barna la Digi24.

Vicepremierul a dat asigurări că instituțiile din România vor face tot ce este necesar pentru ca atunci când în Uniunea Europeană va începe să fie folosit acest pașaport, acesta să existe şi în România.

Putem merge pe alternativele pe care le avem deja – adeverința de vaccinare sau de anticorpi, dar România nu este o insulă în mijlocul oceanului. România este un stat european în Uniunea Europeană. În măsura în care se va coagula o bază de date comună, vom merge spre această soluție unică pentru că este mult mai practică și mai comodă, despre asta e vorba. Este un demers pe care îl discutăm în mod activ în guvern, despre capacitatea de a ne adapta în rând cu Europa. Deci, vom fi în rândul lumii, ca să închei această poveste„, a adăugat Dan Barna în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu.

DailyBusiness
Andra, dezvăluiri despre relația specială pe care o are cu fiica ei. Ritualul peste care Eva nu sare
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Omul de care se teme Vladimir Putin. Este singurul din lume. Doar el poate opri războiul
Playtech.ro
Moneda românească din anii ’90 pe care se cer 100.000 de lei. Mulţi români cred că nu văd bine preţul, de ce e atât de scumpă
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Cristi Chivu, la marele debut în Serie A. Inter Milano - AC Torino, ora 21.45
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Greu de crezut cu ce sumă trăiește fiul fostului dictator
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Sorin Grindeanu, anunț privind un candidat comun PNL-USR la Primăria București! Șanse mari ca PSD se rupă coaliția, în acest scenariu
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!