Directorul celui mai mare colegiu din Suceava, răpus de coronavirus. Avea 54 de ani şi mai multe boli asociate

Renato Tronciu se afla internat la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava din data de 15 septembrie. Când a primit confirmarea că este pozitiv, plămânii îi fuseseră deja afectați. Starea de sănătate i s-a alterat rapid, dar a avut şi scurte perioade de revenire. Pe 9 octombrie, directorul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” a pierdut lupta.

În urma testărilor, alţi şapte profesori de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au fost depistaţi pozitiv la testul COVID la începutul noului an şcolar, printre care şi soţia lui Renato Tronciu.

La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” sunt 1.600 de elevi, iar de la începutul anului şcolar, din cauza cazurilor de COVID înregistrate în rândul profesorilor, se învaţă după „scenariul roşu”.

Citeste si Scene revoltătoare filmate într-o şcoală din Suceava! Doi elevi s-au luat la bătaie, în timp ce colegii îi încurajau VIDEO

Directorul adjunct al colegiului, profesoara Gabriela Cazac, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj emoționant despre cel care a fost Renato Tronciu:

”Renato a fost unul dintre cei mai iubiți profesori ai școlii. În toamna lui 1982, când am început liceul, el era deja vedetă. Înalt, frumos, sportiv, extrem de sensibil și de inteligent. Extrem de agreabil și de sufletist. Genial în unele situații. Epitetul „genial” nu avea pe atunci conotaţia fandosită pe care o are astăzi, când orice poate fi numit astfel, de la o pagină din Platon sau Eminescu, până la o felie de tort.

Deşi accesibil, jovial, pus mereu pe şotii, Renato nu cădea în superficialitate. Glumele sale, oricât de pline de haz sau de sarcasm, nu picau în trivial sau în umor ieftin. Râdeam mult. O dată, străbătut de cine știe ce fior metafizic a spus: ”Nu știu câți purici vom fi făcut noi doi în școala asta, dar știu că ne-am distrat.” Cât mi-aș dori să putem râde din nou!…sau: :„…știi, am sentimentul că după asta… nu ne vom mai revedea toți!”

Era un spectacolul viu de erudiţie şi inteligenţă, cânta la pian la fel de ușor cum rezolva probleme la matematică. Avea formație de învățător și se mândrea cu asta. A rămas un învățător toată viața și datorită disponibilităţii sale. O disponibilitate explicabilă şi prin faptul că provenea dintr-o familie de intelectuali, a crescut în casă cu lectură și muzică clasică, a evoluat de copil în școala pe care a condus-o apoi atâția ani. Atât de mult iubea această școală, încât uneori era prilej de ironii din partea mea și a Ancăi. Îl asiguram că va avea parte de un soclu lângă bustul lui Eminescu din hol… (…)

”Cum să ajutăm?”, era întrebarea lui permanentă și Renato ne ajuta pe toți. Numai noi nu l-am putut ajuta cu nimic.”

Urmarește RomaniaTV.net și pe