Marius Tucă, primele declaraţii după o lună de izolare: „Am trecut prin COVID-19 ca leul prin cercul cu foc”

Marius Tucă, moderatorul emisiunii Marius Tucă Show de pe Aleph News, a revenit în platou după săptămâni întregi în care a stat în izolare din cauza COVID-19.
Romania TV
12 oct. 2020, 16:04
Marius Tucă, primele declaraţii după o lună de izolare:

Jurnalistul a anunţat luna trecută că a fost infectat cu coronavirus şi că a ajuns la spital, unde a fost internat pentru 24 de ore. Ulterior, Marius Tucă a stat timp de o lună în izolare.

„Sper să trec cât mai bine de această încercare pe care viaţa mi-a pus-o în faţă şi să mă întorc în studio.Îmi iubesc profesia, colegii şi spectatorii. Dacă tot nu am avut concediu anul acesta, covidul mi-a creat această oportunitate. Ţineţi aproape, dar nu mai aproape de un metru jumătate”, spunea Marius Tucă la vremea respectivă.

Cum a trecut peste perioada COVID

Acum, după o lună de izolare, Marius Tucă s-a întors la emisiune şi a făcut primele declaraţii despre experienţa pe care a trăit-o: „Am trecut prin COVID-19 ca leul prin cercul cu foc”.

-„Bună seara, nu ne-am văzut de ceva timp. Am auzit că am avut COVID-19 şi nu aţi putut participa la emisiunea din cauza asta”, i-a transmis Marius Tucă invitatului său, Valentin Stan, analist şi profesor universitar.

-„Trebuia să treci şi prin asta”.

-„Trebuia pentru că altfel nu eram complet realizator de radio şi televiziune. Cred că exact acum o săptămână sau opt zile am avut testul negativ”.