Căminele studenţeşti şi cele pentru elevi, închise 14 zile la apariţia a trei cazuri de coronavirus într-un interval de şapte zile

Căminele studenţeşti şi cele care găzduiesc elevi de liceu se vor închide timp de 14 zile dacă apar trei cazuri de infectare cu coronavirus într-un interval de şapte zile consecutive, a decis Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Romania TV
14 oct. 2020, 05:04
Căminele studenţeşti şi cele pentru elevi, închise 14 zile la apariţia a trei cazuri de coronavirus într-un interval de şapte zile

De asemenea, elevilor şi studenţilor care, în condiţia închiderii căminului, nu se pot deplasa la domiciliu sau în alt loc, li se va asigura cazarea în condiţii de carantină.

Pentru elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se asigură, de către unitatea de învățământ responsabilă, cazarea în condiții de carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de bază„, se arată în Hotărârea nr. 49 din 13.10.2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Citeste si Klaus Iohannis, apel către autorităţi. „Menţineţi şcoala în funcţiune atât de mult cât se poate!”

În ceea ce privește activitatea în after school-uri, creșe și grădinițe, “se menține obligația ca aceasta să se desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății”, se mai arată în hotărârea CNSU.

În școli, “se menține permiterea activităților didactice și alte activități specifice precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății”, prevede hotărârea CNSU.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
În noaptea de 28 august, Luna Sturionului schimbă energia zodiilor. Cine este cel mai puternic afectat de Luna Plină
Fanatik.ro
Fotbalistul român din Armenia explică de ce am ajuns să avem probleme cu echipele din această țară. Ce șanse îi dă Craiovei la returul cu Ararat
Capital.ro
Vești pentru milioane de pensionari: ce spune Ministerul Muncii despre a 13-a pensie
Playtech.ro
Când va fi gata Via Carpatia, autostrada de 3.000 de kilometri care va traversa Europa. Pe unde va trece Via Carpatia în România
Adevarul
Noi restricții pentru mașinile poluante. Ce trebuie să știe posesorii de mașini vechi și de când se aplică măsura
wowbiz.ro
Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două persoane și-au pierdut viața și alte 10 au ajuns în spital după ce o mașină a intrat în mulțime, în Franța
iamsport.ro
Ofertă concretă de la Cadiz pentru un fotbalist de la Universitatea Craiova. Spaniolii oferă aproape 3 milioane de euro
MediaFlux
Începe recrutarea! Armata Română cheamă românii la unitățile militare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat