Organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie, la mâna lui Klaus Iohannis. Augustin Zegrean anunţă care e condiţia

Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, a declarat că alegerile parlamentare vor fi organizate pe 6 decembrie doar dacă preşedintele Klaus Iohannis trimite spre reexaminare legea adoptată de Parlament, în urma încetării mandatului senatorilor şi deputaţilor aleşi în anul 2016. O altă condiţie este ca Parlamentul să nu adopte un nou act normativ până la data scrutinului.
Romania TV
14 oct. 2020, 16:59
Organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie, la mâna lui Klaus Iohannis. Augustin Zegrean anunţă care e condiţia

CCR a publicat miercuri motivarea deciziei prin care judecătorii au respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, notează Agerpres.

De ce Parlamentul are dreptul să stabilească data alegerilor parlamentare printr-o lege ordinară sau organică. Motivarea CCR

Judecătorii constituţionali au explicat că hotărârea de Guvern, prin care a fost stabilită data alegerilor parlamentare pentru 6 decembrie, cu toate că a fost emisă legal, îşi încetează de drept efectele, după ce a intrat în vigoare actul normativ supus controlului de constituţionalitate, adică legea adoptată de Parlament.

„Legea încă nu a intrat în vigoare. Este la preşedinte, preşedintele are la dispoziţie 10 zile pentru promulgare sau mai are la dispoziţie să ceară Parlamentului reexaminarea legii. Dacă legea intră în vigoare înainte de 6 decembrie, se schimbă totul, totul se resetează.

Dacă preşedintele ţine legea 10 zile şi în data de 24 octombrie trimite legea în Parlament, Parlamentul se poate mobiliza să o adopte foarte repede şi atunci preşedintele nu mai are decât 10 zile la dispoziţie din nou să o publice. Deci, e cam la mâna preşedintelui toată povestea”, a explicat Augustin Zegrean, conform sursei citate.

Proiectul legislativ adoptat de Parlament prevede, printre altele, că „data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor”.

Potrivit sursei citate, CCR a respins la sfârşitul lunii septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016.

Victor Ponta, semnal de alarmă după un nou record de infectări cu Covid: „Până în 2024 va mai exista România?”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa lui Gheorghe Dincă după 7 ani de la crima care a îngrozit România. Locuința a ajuns o ruină | FOTO
Fanatik.ro
Anunțul momentului despre transferul lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova a fost făcut. ”Peste 5 milioane de euro”
Capital.ro
UE pregătește o nouă schimbare pentru încălzirea locuințelor. Proprietarii ar putea avea reguli noi în următorii ani. Ce se întâmplă cu centralele pe gaz și păcură
Playtech.ro
Povestea lui Lamine Yamal. Fotbalistul Spaniei a explicat ce înseamnă cu adevărat presiunea: „Mama m-a avut la 16 ani, iar tatăl meu aduna lucruri de pe stradă”
Adevarul
SURSE: Ședință tensionată la PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că aduce în partid oameni din POT și SOS
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Sorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
MediaFlux
Pensia comunitară, beneficii în plus pentru români. Casa de Pensii anunță procedura completă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România