Cum ar putea arăta viitorul Parlament după alegerile din 6 decembrie. PSD pierde majoritatea. Cu cine se va alia PNL

Componenţa actualului Parlament se va schimba, iar odată cu aceastea se vor modifica şi majorităţile din cele două Camere, în urma alegerilor din 6 decembrie. Dacă PSD are în prezent cei mai mulţi parlamentari, rolurile urmează să se inverseze între PSD şi PNL, aşa cum reise dintr-o simulare realizată de The Strategy Group.
Romania TV
15 oct. 2020, 12:58
Cum ar putea arăta viitorul Parlament după alegerile din 6 decembrie. PSD pierde majoritatea. Cu cine se va alia PNL

PNL ar urma să aibă 146 de parlamentari, adică 101 deputaţi şi 45 de senatori, în timp ce PSD va scădea la un număr de doar 132 de parlamentari – 92 deputaţi şi 40 senatori – cu 44, respectiv cu 30 mai puţini decât în prezent. Asta arată simularea realizată de The Strategy Group pe baza numărului de voturi ponderate la procentele de la alegerile locale şi luând în calcul o prezenţă la vot de 38 la sută, notează News.ro.

Ponta cere AMÂNAREA alegerilor parlamentare din cauza COVID-19. „Parlamentarii să nu îşi mai primească salariile”

În Legislativul format în urma alegerilor din 6 decembrie, USR va avea 90 de parlamentari (62 deputaţi şi 28 senatori), PMP cu 27 de parlamentari (19 deputaţi şi 8 senatori), UDMR cu 25 de parlamentari (18 deputaţi şi 7 senatori), în timp ce Pro România va fi reprezentat de 28 de parlamentari (20 deputaţi şi 8 senatori). 

„Pentru a avea însă majoritate, PNL are nevoie de 233 de voturi în viitorul Parlament. Astfel, PNL are nevoie de încă 86 de parlamentari, care pot veni de la USR (cu 90 de parlamentari)”, explică autorii simulării, confom sursei citate.

The Strategy Group se prezintă ca fiind primul one stop shop politic din România concentrat pe consultanţă politică, gestionarea crizelor şi campanii politice.

PSD: „Vom trăi câte un Colectiv în fiecare zi”. Ciolacu cere amânarea alegerilor

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
Șumudică, șanse minime să semneze! CFR Cluj pregătește varianta low-cost: Laszlo Balint. Exclusiv
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Care sunt singurele cinci plaje din România cu Blue Flag în 2026 și ce înseamnă această certificare. Condițiile pe care trebuie să le respect
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat